StiripesurseExterneRusia a revendicat cucerirea a două sate din regiunea Doneţk

Rusia a revendicat cucerirea a două sate din regiunea Doneţk

Publicat:

Rusia a revendicat, sâmbătă, cucerirea a două sate din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, intensificând presiunea militară pe teren în momentul în care eforturile diplomatice se accelerează pentru a găsi o soluţie la conflict, relatează AFP.

Într-un comunicat publicat pe Telegram, Ministerul Apărării rus a afirmat că a capturat localităţile Sredneïe şi Kleban-Byk din această regiune, potrivit stiripesurse.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Capturarea celei din urmă reprezintă un pas înainte către oraşul Kostiantinivka, un bastion important pe drumul spre Kramatorsk, care găzduieşte o importantă bază logistică a armatei ucrainene.

Armata rusă şi-a extins câştigurile teritoriale în ultimele luni, în faţa forţelor ucrainene mai puţin numeroase şi mai slab echipate. Aceste avansuri au loc în momentul în care perspectiva unei întâlniri între preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, anunţată de liderul american Donald Trump şi menită să găsească o soluţie paşnică a conflictului, se îndepărtează.


Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, l-a acuzat vineri pe preşedintele ucrainean că blochează organizarea unei eventuale întâlniri cu omologul său rus, la o zi după critici similare ale liderului ucrainean la adresa Moscovei.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

La rândul său, Donald Trump, care doreşte să găsească rapid o soluţie la atacul rus împotriva Ucrainei lansat în 2022 şi care a realizat o apropiere spectaculoasă de Moscova în ultimele luni pentru a ajunge la acest rezultat, a anunţat vineri că îşi acordă „două săptămâni” pentru a decide poziţia sa cu privire la acest conflict.

Armata rusă ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.