StiripesurseȘtirile zileiKremlinul vorbeşte de relaţiile ruso-israeliene după doborârea avionului militar în Siria

Kremlinul vorbeşte de relaţiile ruso-israeliene după doborârea avionului militar în Siria

Publicat:

Doborârea, din eroare, a avionului rusesc de recunoaştere Il-20 de către antiaeriana siriană, din cauza – potrivit Moscovei – acţiunilor ‘premeditate’ ale piloţilor israelieni, nu pot să nu afecteze relaţiile dintre Rusia şi Israel, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP, potrivit agerpres.

‘Distrugerea avionului nostru de recunoaştere a dus la moartea a 15 soldaţi ai noştri. Potrivit experţilor noştri militari, actele premeditate ale piloţilor israelieni au fost cauza acestei tragedii, aceasta nu poate decât să dăuneze relaţiilor noastre cu Israelul’, a afirmat Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vezi şi: ‘Fabienne’, furtuna care a lovit Germania cu puterea unui uragan – VIDEO

Lunea trecută, apărarea antiaeriană siriană a vizat accidental un Iliuşin-20 deasupra Mediteranei, ucigând 15 militari care se aflau la bordul aparatului rusesc, în timpul unui raid efectuat de patru avioane F-16 israeliene, care au lansat de la mare altitudine bombe asupra unor depozite de muniţii în provincia siriană Latakia (nord-vest).

Moscova acuză Israelul că este responsabil de doborârea avionului său, afirmând că armata israeliană nu a prevenit partea rusă decât cu un minut înaintea atacului şi că avioanele israeliene s-au servit de Il-20 ca de un ‘scut’ împotriva rachetelor siriene. Israelul, dar de asemenea experţi independenţi ruşi neagă această versiune a armatei ruse, indicând faptul că antiaeriana siriană a reacţionat haotic la o oră după atacul israelian, când aparatele israeliene nici nu se aflau în zonă.


Calificând accidentul drept un ‘lanţ de coincidenţe tragice’, Peskov i-a acuzat din nou luni pe piloţii israelieni, reluând de fapt acuzaţiile reiterate duminică de Ministerul Apărării rus.

‘Avionul nu a fost doborât de o rachetă israeliană, Slavă Domnului. Cu toate acestea, crearea acestui lanţ de coincidenţe a fost permisă de actele piloţilor israelieni’, a spus Peskov. ‘Informaţiile recuperate de experţii noştri militari vorbesc elocvent despre acest lucru’, a mai spus el.

Armata rusă şi-a anunţat luni intenţia de a livra în două săptămâni Siriei sisteme de apărare antiaeriană S-300, avertizând totodată că va bruia anumite comunicaţii în Marea Mediterană.

Citeşte şi: Noul preşedinte cubanez face primul pas în SUA

Dmitri Peskov a justificat această decizie prin ‘necesitatea de a asigura securitatea soldaţilor ruşi’, care intervin în Siria în sprijinul regimului Bashar al-Assad din 2015.

Aceste decizii ‘nu sunt îndreptate împotriva niciunei terţe ţări, ci vizează doar apărarea soldaţilor noştri’, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Potrivit TASS, în cadrul unei convorbiri telefonice desfăşurate luni, preşedintele rus Vladimir Putin l-a informat pe omologul său sirian Bashar al-Assad cu privire la livrarea bateriilor S-300.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.