StiripesurseȘtirile zileiClădirea Parlamentului a fost iluminată în tricolorul naţional

Clădirea Parlamentului a fost iluminată în tricolorul naţional

Publicat:

Cu ocazia celei de-a 34-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova, clădirea Parlamentului a fost iluminată în culorile drapelului național.

Potrivit Parlamentului, acțiunea respectivă este un simbol al unității și solidarității naționale, dar și o recunoștință față de cei care au luptat pentru independența țării noastre.

Citeşte şi: Ce afaceri are fondatorul Partidul Democrat Modern din Moldova, Vlad Cebotari – Stiripesurse.md

„Lupta noastră pentru independență ne-a unit acum 34 de ani și continuă să ne unească, în timpuri grele și în timpuri bune. Cred cu tărie că doar uniți, grămăjoară, cu iubirea de țară vom izbuti să construim o Moldovă cu adevărat independentă, prosperă, europeană. Avem totul pentru asta – oameni muncitori și iubitori de neam, dornici să-și făurească o țară liberă și plină de viață. Aici ne-am născut, aici vrem să muncim, aici vrem să trăim!”, a fost unul dintre mesajele transmise de președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată de Parlament la 27 august 1991, fiind semnată de către 278 de deputați.


30dbbfd3f8ee7221c11a903f6161b485

6a4121f957cf46f811a5d15c210f4704

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România atrage tot mai mulți turiști străini, dar rămâne o piață modestă în comparație cu Polonia, Cehia și Ungaria

Cheltuielile turiștilor străini în România au depășit 5 miliarde de euro în 2025, potrivit datelor Eurostat citate de Colliers. Nivelul este de aproape 2,8...

ANTA a redus tariful pentru transportul de pasageri, începând cu 12 iunie 2026

Tarifele pentru transportul interraional de pasageri se reduc, după ieftinirea motorinei. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a anunțat că, începând cu 12 iunie 2026,...

Cetățenii vor putea compara mai ușor comisioanele bancare cu ajutorul unei platforme online

Republica Moldova va crea o platformă online, care va permite compararea comisioanelor percepute de bănci și alți prestatori de servicii de plată. Prevederea se...

Taxa vamală pentru importul instalațiilor de producere a energiei eoliene, redusă la 0%

Cei care investesc în energie regenerabilă vor avea costuri mai mici la importul unor echipamente. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care introduce facilități...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.