StiripesurseȘtirile zileiAzerbaidjanul condamnă desfăşurarea unor exerciţii militare în Nagorno-Karabah

Azerbaidjanul condamnă desfăşurarea unor exerciţii militare în Nagorno-Karabah

Publicat:

Azerbaidjanul a condamnat marţi desfăşurarea unor exerciţii militare în enclava Nagorno-Karabah, controlată de Armenia, dar aflată în interiorul frontierelor azere, înainte cu o zi ca reprezentanţii celor două state să aibă o întâlnire la New York, în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aceste manevre militare aeriene, care se vor încheia vineri, vizează mai ales îmbunătăţirea procesului de pregătire a piloţilor, potrivit Ministerului Apărării din Nagorno-Karabah.

Citește și : Zeci de pompieri mobilizaţi pentru a stinge un incendiu izbucnit la un centru de agrement din nordul Londrei

Autorităţile de la Baku au avertizat că armata azeră va doborî orice avion care se apropie de poziţiile sale, denunţând ‘provocările’ care vizează sporirea tensiunilor în regiune.

”Orice responsabilitate referitoare la posibile pierderi va reveni integral liderilor politici şi militari ai Armeniei”, a afirmat Ministerul Apărării azer într-un comunicat.


La rândul său, David Badaian, un reprezentant al republicii separatiste Nagorno-Karabah, a avertizat că va exista o ripostă în cazul ‘unei ameninţări sau al unui comportament agresiv din partea Azerbaidjanului’.

Autorităţile de la Baku şi Erevan îşi dispută de la finalul anilor ’80 această regiune cu populaţie majoritar armeană, care şi-a proclamat independenţa în 1991, după un război sângeros între forţele azere şi cele din Nagorno-Karabah susţinute de Armenia.

Citește și : Reprezentanţi ai Rusiei şi SUA vor discuta în octombrie despre noul tratat START

Un acord de încetare a focului a fost semnat în 1994, dar schimburile de focuri şi ciocnirile de-a lungul liniei frontului sunt frecvente şi provoacă victime în mod constant.

Comunitatea internaţională nu recunoaşte independenţa republicii Nagorno-Karabah, care oficial face parte din Azerbaidjan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.