StiripesurseDiasporaOlanda aşteaptă Rusia la masa dialogului în cazul zborului MH17

Olanda aşteaptă Rusia la masa dialogului în cazul zborului MH17

Publicat:

Ministrul de externe olandez, Stef Blok, a îndemnat Rusia să se aşeze la masa negocierilor pe tema avionului de pasageri al companiei Malaysia Airlines (MH17/MAS17), doborât în 2014 deasupra estului Ucrainei, într-o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU, informează joi agenţia de presă belgiană Belga, citată de publicaţia La Libre Belgique, potrivit agerpres.

‘Veniţi la masa negocierilor. Trebuie să ne întâlnim’, i-a spus miercuri seara şeful diplomaţiei olandeze lui Serghei Lavrov.

Citeşte şi: Doi agenţi Interpol au fost împuşcaţi mortal în Mexic

Ministrul de externe olandez a avut o discuţie marţi cu omologul său australian, Marise Payne, pe aceeaşi temă, cele două ţări considerând Rusia responsabilă de această tragedie, având în vedere că racheta cu care a fost doborât avionul de pasageri fusese adusă de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

‘Ţările noastre sunt în contact cu Rusia prin canalele noastre diplomatice şi credem că este important să începem negocierile cât mai curând posibil’, a declarat oficialul olandez, în condiţiile în care Moscova respinge orice implicare în acest caz şi încearcă să atribuie Ucrainei întreaga responsabilitate.


Citeşte şi: Un chinez, care a ucis nouă elevi, a fost executat

Avionul companiei Malaysia Airlines, care asigura legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât deasupra estului separatist al Ucrainei la 17 iulie 2014, cu 298 de persoane la bord, în majoritate de naţionalitate olandeză. Nu au existat supravieţuitori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.