StiripesurseExterneSituația din Gaza: Comisia Europeană suspendă plățile pentru Israel și propune...

Situația din Gaza: Comisia Europeană suspendă plățile pentru Israel și propune sancțiuni împotriva unor miniștri

Publicat:

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri sancțiuni împotriva unor miniștri considerați extremiști din Israel, sistarea plăților pentru Israel și suspendarea parțială a Acordului de asociere UE-Israel, pe fondul situației ‘inacceptabile’ din Gaza, pledând totodată pentru încetarea distrugerii din Gaza ‘în numele umanității’, informează AFP și dpa.

‘Vom suspenda sprijinul nostru bilateral către Israel. Vom opri toate plățile în aceste zone fără a afecta munca noastră cu societatea civilă sau cu (memorialul Holocaustului) Yad Vashem’, a spus ea într-un discurs adresat Parlamentului European la Strasbourg.

De asemenea, ea a propus sancțiuni împotriva unor ‘miniștri extremiști și a unor coloniști violenți’, deși a recunoscut că ar fi dificil să se obțină sprijin majoritar pentru acestea în rândul statelor membre, notează dpa. ‘Și vom propune, de asemenea, o suspendare parțială a Acordului de Asociere privind aspectele legate de comerț’, a adăugat ea.

Von der Leyen a declarat că încearcă să ‘găsească o cale de urmat’, având în vedere dificultatea de a găsi un consens la nivelul UE cu privire la posibile măsuri punitive împotriva Israelului.

Comisia a justificat măsurile prin aceea că acțiunile Israelului în Gaza și catastrofa umanitară rezultată încalcă drepturile omului și dreptul internațional umanitar.


‘Foametea provocată de om nu poate fi niciodată o armă de război. De dragul copiilor, de dragul umanității, acest lucru trebuie să înceteze. … Ceea ce se întâmplă în Gaza este inacceptabil și … Europa trebuie să deschidă calea, așa cum a făcut-o și înainte’, a declarat ea miercuri.

De asemenea, ea a propus ‘o suspendare parțială’ a așa-numitului Acord de Asociere care reglementează comerțul, care a stat la baza relațiilor politice și economice dintre cele două părți din anul 2000, și înființarea unui nou ‘grup de donatori pentru Palestina’.

Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a calificat drept ‘regretabile’ declarațiile președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, deoarece, în opinia sa, propunerile șefei executivului european întăresc gruparea islamistă palestiniană Hamas, transmite EFE.

‘Președinta Comisiei greșește cedând presiunilor factorilor care subminează relațiile dintre Israel și Europa. Aceasta este o tendință contrară intereselor țărilor europene. Mai important, aceasta nu este o relație acceptabilă între parteneri’, a reacționat Saar într-un mesaj în ebraică pe contul său X.

Există diviziuni profunde în cadrul UE cu privire la sancțiunile împotriva Israelului, remarcă dpa.

Germania, având în vedere ceea ce consideră a fi responsabilitatea sa istorică pentru securitatea Israelului, rezultată din Holocaust, s-a opus măsurilor anterioare și probabil nu ar fi de acord cu noi sancțiuni.

Alte țări, precum Spania, se află de cealaltă parte a spectrului și și-au exprimat neînțelegerea față de respingerea propunerilor anterioare ale executivului european.

Sancțiunile ar necesita sprijinul unei majorități calificate în rândul statelor membre. Mai exact, aceasta înseamnă că 15 dintre cele 27 de state membre ale UE, care împreună reprezintă cel puțin 65% din populația statelor membre participante, ar trebui să voteze în favoarea propunerilor.

Von der Leyen nu a spus nimic despre amploarea fondurilor care urmează să fie înghețate.

Potrivit Comisiei, UE trimite Israelului în medie 1,8 milioane de euro pe an în fonduri de cooperare, iar proiectele societății civile israeliene au primit 1,2 milioane de euro de la UE în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.