StiripesurseȘtirile zileiSăptămâna deschiderii parlamentare la sediul Legislativului

Săptămâna deschiderii parlamentare la sediul Legislativului

Publicat:

Parlamentul organizează, în perioada 13–20 septembrie 2025, o nouă ediție a Săptămânii deschiderii parlamentare. Timp de o săptămână vor avea loc o serie de evenimente dedicate democrației, transparenței și dialogului cu cetățenii.

Citește și: Două maşini s-au tamponat la Peresecina

Săptămâna deschiderii parlamentare va fi inaugurată sâmbătă, 13 septembrie, prin Gala laureaților Festivalului-concurs de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam”, ediția a III-a, organizată în scuarul Parlamentului. Peste 1000 de artiști – copii, tineri, adulți – din toate regiunile țării, alături de Moldovan National Youth Orchestra, vor urca pe scenă într-un spectacol care va celebra tradițiile, identitatea și unitatea națională.

În perioada 15–19 septembrie, elevi, liceeni și studenți vor participa la activități interactive organizate la Parlament și în teritoriu. Este vorba despre Ora Democrației – dialoguri cu deputații despre valorile democratice și rolul instituțiilor de stat. DE asemenea, vor fi organizate jocuri educative și quizuri, prin care noțiunile de democrație și participare civică vor fi explicate într-un mod accesibil. Este programat,  de asemenea, Teatrul legislativ – o activitate care îmbină arta dramatică și educația civică, menită să aducă în prim-plan rolul Parlamentului și importanța participării democratice.  În această perioadă vor fi organizate sesiuni de informare la Comrat, organizate de Oficiul teritorial de informare Comrat al Parlamentului, cu accent pe implicarea tinerilor în viața publică și procesul decizional.

De asemenea, vizitatorii Parlamentului vor putea lăsa mesaje pentru deputați prin intermediul unei boxe de idei și impresii, iar cele mai inspirate vor fi publicate pe paginile oficiale ale instituției parlamentare. Tot în această săptămână vor fi desfășurate o serie de activități de informare cu genericul „Dicționarul democrației”, care vor aduce publicului explicații simple și clare ale unor termeni esențiali pentru cultura democratică.


Săptămâna deschiderii parlamentare se va încheia sâmbătă, 20 septembrie, prin Conferința „Tinerii decid viitorul Republicii Moldova”, în cadrul căreia tinerii, alături de deputați și experți, vor discuta despre rolul lor în consolidarea democrației și în parcursul european al țării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații ungari își reduc salariile cu 40%. Premierul Péter Magyar pregătește tăieri și pentru primari

Deputații Parlamentului de la Budapesta au votat luni, în unanimitate, reducerea cu 40% a propriilor salarii, într-o măsură prezentată de premierul Péter Magyar drept...

Industria aviatică admite eșecul: ținta ‘zero emisii’ devine tot mai imposibilă

Angajamentele istorice ale industriei aviatice de a atinge nivelul zero al emisiilor poluante până în 2050 nu vor fi, probabil, îndeplinite, recunosc şefii companiilor...

Bandele de traficanţi de droguri din Europa recrutează în tot mai mare măsură tineri (raport)

Bandele de traficanţi de droguri din Europa folosesc din ce în ce mai mult tineri nu doar pentru a face trafic de droguri, ci...

România evită la limită stagnarea economică. Creșterea estimată pentru 2026: doar 0,1%

Economia României va crește cu doar 0,1% în 2026, de zece ori mai puțin decât estima anterior Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP),...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.