StiripesurseExternePresupusul ucigaş al lui Charlie Kirk se numeşte Tyler Robinson şi...

Presupusul ucigaş al lui Charlie Kirk se numeşte Tyler Robinson şi are 22 de ani

Publicat:

Autorităţile americane au anunţat vineri că numele suspectului în cazul asasinării activistului conservator Charlie Kirk este Tyler Robinson.

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat într-o conferinţă de presă că Tyler Robinson, în vârstă 22 de ani, este principalul suspect în cazul uciderii activistului de dreapta Charlie Kirk, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Kirk a fost împuşcat în gât, miercuri, în timp ce vorbea la un eveniment din campusul Universităţii Utah Valley.

Vizibil emoţionat, guvernatorul a mulţumit familiei suspectului, care a alertat autorităţile şi a cooperat cu acestea.


Guvernatorul statului Utah a declarat că pe muniţia care nu a fost folosită, găsită lângă arma crimei descoperită într-un tufiş, scria: „Hei, fascistule! Ia asta!”, „O, bella ciao” sau „Dacă citeşti asta, eşti gay. LMAO”.

În conferinţa de presă comună a autorităţilor din Utah şi a FBI au fost citate numeroase dovezi care îl leagă pe suspectul reţinut de asasinarea lui Charlie Kirk. Printre acestea se numără propriile declaraţii făcute rudelor care sugerează că el a comis crima, mesaje pe reţelele sociale (în special Discord), precum şi dovezi fizice.

Potrivit guvernatorului, suspectul a contactat un prieten de familie, care apoi a contactat autorităţile.

Robinson vorbea negativ despre Kirk înainte de a comite crima, a declarat anchetatorilor un membru al familiei.

Preşedintele Donald Trump declarase anterior la Fox News că el crede, „cu un grad ridicat de certitudine”, că suspectul a fost reţinut.

Tyler Robinson nu era student la Universitatea Utah Valley, unde Charlie Kirk a fost împuşcat şi ucis, a precizat guvernatorul statului.

„Trăia, şi a trăit mult timp, cu familia sa în comitatul Washington”, a precizat guvernatorul Spencer Cox.

Autorităţile au analizat imaginile de supraveghere de la Universitatea Utah Valley şi l-au văzut pe suspect sosind în campus miercuri dimineaţă într-un Dodge Challenger, a detaliat guvernatorul Spencer Cox. El a fost văzut într-un tricou maro simplu, pantaloni scurţi de culoare deschisă, o şapcă neagră cu un logo alb şi pantofi de culoare deschisă, a spus Cox. Când a fost audiat, vineri dimineaţă, suspectul purta haine asemănătoare cu cele văzute pe înregistrare, a declarat guvernatorul.

Cel mai probabil, suspectul a acţionat singur. Întrebat de un reporter dacă autorităţile cred că Tyler Robinson a acţionat singur, Cox a răspuns: „Da, dar ancheta este în curs. În acest moment nu avem nicio informaţie care să conducă la arestări suplimentare”, a spus guvernatorul.

Tyler Robinson a fost reţinut joi, la ora locală 22.00 în Utah, a anunţat, la rândul său, directorul FBI, Kash Patel. „În mai puţin de 36 de ore – 33 mai exact – datorită întregii sârguinţe a guvernului federal şi în frunte cu partenerii de aici, din statul Utah, şi cu guvernatorul Cox, suspectul a fost reţinut într-o perioadă record”, a declarat Patel, care a fost criticat că a anunţat, în mod neprofesionist şi fals, că autorităţile au un suspect în custodie la scurt timp după comiterea faptelor.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

„Dovezile criminalistice au fost deja evaluate” de FBI, a spus Patel, potrivit căruia peste 11.000 de ponturi sunt verificate, pe cât posibil.

Colegul de cameră al presupusului atacator Tyler Robinson le-a arătat anchetatorilor mesaje pe Discord, o aplicaţie de chat, în care Robinson vorbea despre recuperarea unei puşti, potrivit guvernatorului Spencer Cox. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chevron cere sprijinul administrației Trump după atacurile ucrainene asupra petrolierelor care transportă petrol kazah

Directorul executiv al Chevron, Mike Wirth, a discutat cu oficiali ai administrației Trump la începutul acestei săptămâni despre o problemă presantă: cum să împiedice...

Președintele american și-a pus o șapcă cu inscripția ‘Trump 2028’ la Cina corespondenților și a spus că intenționează să candideze chiar și pentru un...

Președintele american Donald Trump și-a înmulțit atacurile frontale vineri seara cu ocazia revenirii sale la Cina corespondenților de la Casa Albă, reorganizată sub securitate...

Austria se opune aderării accelerate a Ucrainei la Uniunea Europeană

Austria s-a pronunţat împotriva aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană, ministrul pentru Afaceri Europene al ţării, Claudia Bauer, criticându-l pe preşedintele Volodimir Zelenski...

SUA și Ucraina pregătesc un nou plan de pace. Speră că Rusia va accepta un armistițiu aerian

Ucraina și SUA lucrează la o nouă inițiativă de pace pe care intenționează să o prezinte Rusiei, sperând că schimbările de pe front și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.