StiripesurseȘtirile zileiUn bărbat a încercat să treacă frontiera Sculeni cu permis românesc...

Un bărbat a încercat să treacă frontiera Sculeni cu permis românesc și certificat contrafăcut

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Sculeni au depistat, în noaptea de 15 septembrie, un bărbat care a încercat să treacă frontiera cu documente false.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, având dublă cetățenie română și moldovenească, conducea un autoturism înmatriculat în Germania. La control, pe lângă actele de călătorie, acesta a prezentat și un permis de conducere românesc, precum și un certificat de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri, potrivit unimedia.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că atât permisul, cât și certificatul erau false, fiind procurate după ce actele originale au expirat.

Pe numele bărbatului au fost deschise cercetări penale pentru fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.


Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două sisteme autonome pentru detectarea dronelor maritime intră în funcțiune în Portul Constanța

Portul Constanța va avea, începând de marți, două sisteme autonome specializate în detectarea și monitorizarea dronelor maritime, amplasate în zona digurilor de nord și...

Guvernul anunță primele stimulente financiare pentru primăriile care au aprobat deciziile finale de amalgamare

Procesul de amalgamare voluntară a administrației publice locale continuă, iar până în prezent 175 de primării au adoptat deciziile finale privind unirea administrativă. Totodată,...

Peste 3 500 de șoferi, documentați în weekend pentru încălcări rutiere

Peste 3 500 de șoferi au fost documentați, în zilele de odihnă, pentru încălcări comise în traficul rutier. Cele mai multe nereguli – 1...

Ministerul Sănătății investighează posibile scheme la AMDM

Ministerul Sănătății a dispus un control la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în urma informațiilor apărute în presă privind presupuse nereguli în activitatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.