StiripesurseExterneKasparov, oponent al lui Putin, îl critică pe Nicușor Dan: 'Legitimează...

Kasparov, oponent al lui Putin, îl critică pe Nicușor Dan: ‘Legitimează atacurile rusești’

Publicat:

Garry Kasparov, disidentul rus și fost campion mondial la șah, unul dintre cei mai vocali oponenți ai lui Vladimir Putin, a reacționat acid la declarațiile președintelui României, Nicușor Dan, referitoare la ideea unei zone de interdicție aeriană.

Într-o postare pe X, Kasparov a acuzat că poziția lui Dan legitimează atacurile rusești împotriva civililor ucraineni și că frica față de un dictator nu face decât să garanteze rezultatul temut, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

„Cu alte cuvinte, legitimarea atacurilor rusești împotriva civililor ucraineni. Iar a-ți arăta frica față de un dictator nu face decât să garanteze rezultatul de care te temi”, a scris Kasparov. Șahistul a comentat afirmația lui Nicușor Dan: „România «mai degrabă» nu susține instituirea unei zone no-fly deasupra Ucrainei”. Totuși, președintele României a precizat că poziția ar putea fi reconsiderată în funcție de evoluția situației, invocând uzanțe internaționale și riscul de a se angaja într-un conflict direct.

Ce a spus exact Nicușor Dan

Nicușor Dan a făcut aceste comentarii, în urma incidentelor recente cu drone rusești care au pătruns în spațiul aerian al României și Poloniei. „Am avut discuții incipiente pe subiectul acesta cu oameni din aparatul național de stat, consilieri, oameni din Armată, specialiști de politică externă. Pentru moment – mai degrabă nu. Dar, în funcție de evoluția lucrurilor, putem să reconsiderăm. Sunt uzanțe internaționale despre ce înseamnă să fii într-un conflict sau nu. Pe subiectul acesta, pe niște interpretări majoritare, a face asta înseamnă cumva a te angaja în conflict”, a explicat președintele.


Incidentul cu drona rusă pe teritoriul României a stârnit controverse, iar autoritățile nu au stabilit dacă era o momeală sau o amenințare, și de ce nu a fost doborâtă imediat. Aceste evenimente au amplificat dezbaterile despre protecția spațiului aerian al NATO pe flancul estic.

Poziția Rusiei: O „no-fly zone” ar însemna război

Rusia a reacționat vehement la ideea unei zone închise zborurilor. Fostul președinte Dmitri Medvedev a avertizat pe Telegram că instituirea unei astfel de zone de către NATO ar echivala cu un „război NATO cu Rusia”. „Implementarea ideii provocatoare a Kievului și a altor idioți de a crea o zonă de interdicție aeriană deasupra ‘Ucrainei’ și autorizarea țărilor NATO să ne doboare dronele vor însemna un singur lucru: războiul NATO cu Rusia”, a scris Medvedev.

După incursiunile din Polonia, NATO a desfășurat avioane suplimentare pe flancul estic, iar discuțiile despre extinderea protecției asupra vestului Ucrainei au câștigat teren. Moscova a negat că ar fi creat deliberat incidentele, dar analiștii văd aceste acțiuni ca pe o provocare.

Polonia și Ucraina cer protecție aeriană

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Ministrul de Externe polonez, Radoslaw Sikorski, a pledat pentru o „no-fly zone” deasupra Ucrainei, sugerând că NATO ar putea doborî drone rusești deasupra teritoriului ucrainean dacă Kievul cere acest lucru. „Protecția populației noastre – de exemplu, împotriva căderii de resturi – ar fi mai mare dacă am combate dronele din afara teritoriului nostru. Dacă Ucraina ne-ar cere să le doborâm deasupra teritoriului său, ar fi avantajos. Dacă mă întrebați personal, ar trebui să luăm în considerare această posibilitate”, a declarat Sikorski pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung. Polonia nu poate acționa singură, dar vede acest pas ca esențial pentru securitatea Alianței.

Ucraina a cerut de mult timp o astfel de zonă, considerând-o vitală pentru protejarea civililor de atacurile rusești.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.