StiripesurseSocialGuvernatoarea Anca Dragu, despre acțiunile BNM privind integrarea europeană: „Este esențial...

Guvernatoarea Anca Dragu, despre acțiunile BNM privind integrarea europeană: „Este esențial să valorificăm toate instrumentele pe care ni le pune la dispoziție Uniunea Europeană”

Publicat:

Banca Națională a Moldovei (BNM) este implicată activ în procesul de negociere și aderare la Uniunea Europeană, participând la circa zece capitole din cele 33, dintre care trei – serviciile financiare, liberalizarea contului de capital și politicile economice și monetare – revin în responsabilitatea sa principală, a declarat guvernatoarea Anca Dragu, într-un interviu acordat AGERPRES, transmite MOLDPRES.

„Participăm în formatele la nivel național, dar și în toate procesele de evaluare bilaterală și de discuții de la Bruxelles. Ce este important în acest proces? Pe de-o parte, administrativ vorbind, echipele care reprezintă Republica Moldova să fie și sunt unele de calibru profesional foarte solid. Prezentările cu care am mers, dialogurile, discuțiile au fost apreciate de colegii de la Comisia Europeană. Știți, am lucrat în trecut la Comisia Europeană și am acest feedback de la foștii mei colegi că ne prezentăm foarte bine în toate formatele de discuție de la Bruxelles”, a precizat Dragu.

Dragu a apreciat că un rol esențial în acest proces îl are Planul de Creștere, un program similar Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR) din statele membre ale UE. Documentul, aprobat atât la nivel național, cât și la Comisia Europeană, îmbină reforme și investiții, vizând dezvoltarea sustenabilă a economiei și accelerarea convergenței cu statele europene.

„Acest plan de creștere va asigura o accelerare a creșterii economice și, practic, o accelerare a procesului de convergență cu statele Uniunii Europene. În același timp, am avut un sprijin extraordinar din partea Uniunii Europene anul acesta, în momentul acestui șoc din partea prețurilor pe piața energiei. Practic, Comisia Europeană a venit cu 250 de milioane de euro ca sprijin în factură pentru diminuarea costurilor, astfel încât în această perioadă ne-am putut replia pe plan național și să ne asigurăm că următoarea iarnă trece în condiții mai bune. Deci, ce să facem? Să folosim instrumentele pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziție”, a subliniat guvernatoarea BNM.

Citește și: România este principalul partener de export al Republicii Moldova. Exporturile către Rusia au scăzut cu peste 70%


În ceea ce privește reziliența sistemului bancar, guvernatoarea BNM a declarat că sectorul bancar din Republica Moldova este „foarte solid, bine capitalizat, cu lichiditate foarte mare”. Potrivit ei, indicatorii se află peste nivelurile considerate necesare de bancă centrală, ceea ce oferă premise pentru creșterea intermedierii financiare și dezvoltarea businessului.

„Ne asigurăm că băncile păstrează aceste buffere în bilanțurile lor, care să le permită să facă față șocurilor externe. Tot o pernă de siguranță este și nivelul ridicat al rezervelor obligatorii. În prezent, analizăm reducerea acestora pentru a lăsa mai mulți bani în piață și, în același timp, să menținem stabilitatea întregului sistem bancar”, a explicat Dragu.

Oficialul a concluzionat că prioritatea Republicii Moldova este să valorifice pe deplin instrumentele puse la dispoziție de Uniunea Europeană și să mențină soliditatea sectorului bancar, astfel încât procesul de integrare să aducă beneficii reale economiei și cetățenilor.

Republica Moldova a găzduit, în premieră, conferința internațională „New Technology for Old Markets”, un eveniment organizat de Banca Națională a Moldovei (BNM), în parteneriat cu Banca Națională a României (BNR) și Banca Franței (Banque de France).

Pe agenda conferinței s-au aflat patru teme majore de actualitate pentru sectorul financiar:

  • transformarea digitală a piețelor financiare;
  • utilizarea inteligenței artificiale în managementul riscurilor;
  • aplicarea tehnologiilor bazate pe registre distribuite (DLT);
  • rolul leadership-ului feminin și al diversității în finanțe.

Evenimentul a reunit experți și factori de decizie din domeniul bancar și financiar, punând accent pe inovațiile care modelează piețele tradiționale și pe adaptarea acestora la noile realități tehnologice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.