StiripesurseȘtirile zileiIGSU atenționează despre riscul intoxicațiilor cu dioxid de carbon în timpul...

IGSU atenționează despre riscul intoxicațiilor cu dioxid de carbon în timpul fermentării vinului

Publicat:

Salvatorii și pompierii desfășoară activități de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de fermentare a vinului. Aceștia merg pe la casele oamenilor pentru a informa despre regulile și măsurile de precauție în timpul procesului, informează MOLDPRES.

Astfel, salvatorii explică cetățenilor pericolele generate de acumularea dioxidului de carbon, jos la suprafața solului, în concentrații înalte. Gazul este o substanță toxică puternică, fără miros și culoare, iar inhalarea acestuia poate deveni fatală în cazul aflării îndelungate în spații închise și neaerisite. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, stare de vomă, iar în cazuri grave convulsii, comă sau chiar deces.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Puşcaşu, a menționat că specialiștii îndeamnă oamenii să nu intre în spații închise, unde este păstrat produsul nefermentat.

„Primele 3–5 zile sunt cele mai periculoase, deoarece se eliberează cele mai mari cantități de CO₂. În lipsa unei ventilații corespunzătoare, gazul poate atinge concentrații fatale. Pentru a preveni astfel de tragedii, salvatorii recomandă să evitați păstrarea produsului aflat în fermentare în spații închise și neaerisite. Asigurați o ventilație permanentă în încăperile unde are loc fermentarea vinului. Așteptați cel puțin o oră după aerisire înainte de a intra. Puteți intra dimineața, când aerul e mai rece și gazele mai puțin concentrate. Nu închideți ermetic recipientele în care se află vinul în proces de fermentare. Supravegheați permanent procesul și evitați să rămâneți singuri în aceste spații. Nu lăsați minorii fără supraveghere și nu le permiteți accesul în încăperile unde se fermentează vinul”, a spus Liliana Pușcașu.

Citește și: CEC dezminte informațiile false despre închiderea secțiilor de votare din stânga Nistrului


De asemenea, înainte de a intra în beci sau subsol, testați concentrația de oxigen folosind o metodă simplă: aprindeți o lumânare la intrare. Dacă flacăra se stinge, nu intrați, deoarece nivelul de oxigen este insuficient.

„Dacă este nevoie să lucrați în beciuri cu recipiente cu fermentație activă, folosiți mască cu filtru de aer (de tip industrial), purtați un ham de siguranță dacă intrați în spații joase și țineți pe cineva de pază la intrare, în caz de urgență”, a afirmat Liliana Pușcașu.

Activitățile de informare și prevenire a intoxicațiilor sunt desfășurate în toată țara pe parcursul perioadei de recoltare și fermentare a strugurilor. În cadrul acestora, pompierii efectuează demonstrații practice privind verificarea siguranței mediului din beciuri și distribuie materiale informative cu recomandările prescrise. Acțiunile au scopul de a preveni cazurile de intoxicații cu dioxid de carbon.

Conform IGSU, în anul 2024, în raionul Călărași, satul Sadova, două persoane – soț și soție au decedat după ce s-au intoxicat cu gaze emanate în urma fermentării vinului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Corul filorus: Dodon, Tarlev și Furtună cer reluarea dialogului cu Gazprom

Fostul președinte Igor Dodon a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a pledat pentru apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă...

Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor

Republica Moldova va adera la Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor. Proiectul de lege care prevede acest...

Popândăii au ajuns la Grădina Zoologică

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi vizitați noi locatari – popândăii, care s-au mutat recent într-un spațiu special amenajat pentru ei. Potrivit administrației Grădinii Zoologice,...

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.