StiripesurseDiasporaIRONIA sorții - Formaţiunea antiimigranţi AfD va avea o proporţie mai...

IRONIA sorții – Formaţiunea antiimigranţi AfD va avea o proporţie mai mare de parlamentari de origine imigrantă decât conservatorii

Publicat:

Formaţiunea antiimigranţi Alternativa pentru Germania (AfD) va avea, din punct de vedere proportional, mai mulţi aleşi de origine imigrantă în Parlament decât conservatorii cancelarului Angela Merkel, relatează Reuters preluat de news.ro

AfD, care intră în Parlament pentru prima dată, după ce a obţinut 12,6% din voturi la alegerile de duminică, a criticat dur decizia lui Merkel de a primi 1,3 milioane de migranţi, majoritatea musulmani, şi susţine că islamul nu are ce căuta în Germania.

Cu toate acestea, 7,5% dintre cei 93 de parlamentari AfD sunt de origine imigrantă, faţă de numai 2,5% în cazul conservatorilor, arată un studiu realizat de Mediendienst Integration, un portal care strânge date despre imigraţie şi azil.

Mai exact, atât AfD, cât şi conservatorii vor avea câte şapte aleşi din familii de imigranţi.

“În mod ironic, intrând în Parlament, AfD-ul antiimigranţi a contribuit la creşterea numărului de deputaţi cu origini imigrante”, a explicat Jannis Panagiotidis de la Universitatea Osnabrueck.


Aproximativ 22,5% dintre cei 82 de milioane de locuitori ai Germaniei au origini imigrante, ceea ce înseamnă că fie nu aveau cetăţenie germană la naştere, ori cel puţin unul dintre părinţi nu s-a născut cu cetăţenie germană.

Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a lui Merkel şi formaţiunea bavareză aliată, CSU, au obţinut o victorie în urma alegerilor parlamentare de duminică. Cu 246 de mandate în camera inferioară a Parlamentului, ei ar urma să încerce să construiască o coaliţie cu Democraţii Liberi (liberali) şi Verzii.

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, naţionalist şi antiimigraţie) a devenit a treia cea mai importantă fomaţiune politică din ţară.

În total, legislativul cu 709 membri va avea 57 de membri de origine imigrantă, cu 20 mai mult decât cel actual.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.