StiripesurseDiasporaPE anulează acordarea a 70 milioane de euro către Turcia din...

PE anulează acordarea a 70 milioane de euro către Turcia din cauza lipsei de progrese în respectarea valorilor UE

Publicat:

Parlamentul European a anulat marţi, cu o largă majoritate, acordarea a 70 milioane de euro din fonduri de preaderare către Turcia pentru a sancţiona încălcările drepturilor omului şi ale libertăţii presei în această ţară, o decizie ce intervine la trei zile după vizita preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la Berlin, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Raportul, prezentat de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, a fost aprobat cu 544 voturi pentru, 28 împotrivă şi 74 abţineri.

Citește și : Cel puţin 44 de morţi în confruntări interetnice în vestul Etiopiei

‘Turcia se îndepărtează de UE, normele democratice se degradează şi drepturile fundamentale sunt încălcate. Aceasta înseamnă că UE nu poate acorda fonduri’, a explicat, în plenul adunării de la Strasbourg, Siegfried Mureşan, membru al Partidului Popular European (PPE), familia politică a cancelarului german Angela Merkel.

Ajutorul respectiv fusese plasat în rezervă în noiembrie 2017, iar acordarea lui fusese condiţionată de realizarea de către Turcia de ‘progrese suficiente şi măsurabile în domeniile statului de drept, democraţiei, drepturilor omului şi libertăţii presei, potrivit raportului anual al Comisiei Europene’.


În documentul publicat pe 17 aprilie, executivul comunitar nu a constat nicio ameliorare, astfel încât condiţia stabilită nu a fost îndeplinită, au subliniat eurodeputaţii.

În timpul recentei sale vizite la Berlin, preşedintele Erdogan nu a manifestat nicio voinţă de clemenţă faţă de numeroşii jurnalişti încarceraţi, cerând chiar extrădarea jurnalistului Can Dundar, exilat în Germania.

Ajutorul european pentru susţinerea aderării Turciei la UE a fost redus cu 40% pentru perioada 2018-2020. Ankara ar urma totuşi să primească 1,18 miliarde de euro pentru a se adapta standardelor europene.

UE a menţinut ajutorul pentru refugiaţii sirieni, independent de fondurile pentru aderare. Ankara a primit din 2016 circa 3 miliarde de euro pentru cei 3,5 milioane de sirieni refugiaţi în Turcia.

Citește și : ALERTĂ în Marea Baltică! EXPLOZIE la bordul unui feribot cu 335 de persoane la bord

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Turcia s-au deteriorat considerabil după tentativa de puci din iulie 2016 şi epurările masive de opozanţi şi jurnalişti care au urmat.

În cursul unei reuniuni desfăşurate la Luxemburg la sfârşitul lui iunie, miniştrii de externe din UE au constat că negocierile de aderare deschise cu Ankara se află ‘într-un punct mort’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.