Costul modului de viață european, cu asigurare de sănătate, educație accesibilă și o pensie demnă pentru toți, prin cheltuieli sociale mari, devine insuportabil.
În Franța, pe măsură ce datoria națională crește vertiginos, ratingul de credit scade, veniturile stagnează, premierii se succed neputincioși, iar țara devine tot mai greu de guvernat, opinia publică se confruntă cu două întrebări: Vor trăi tinerii mai prost decât părinții și bunicii lor? Și dacă nu, cine va plăti pentru confortul continuu?
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Aceste întrebări au devenit și mai apăsătoare luni, odată cu demisia uluitoare a prim-ministrului Sébastien Lecornu, după doar patru săptămâni de mandat, aruncând țara și mai adânc în criza politică.
“Aceasta este ultima oprire înainte de prăpastie”, declara predecesorul lui Lecornu, prim-ministrul François Bayrou, înainte de a fi demis luna trecută de parlamentari, după ce a prezentat un buget care ar fi determinat reduceri substanțiale, inclusiv eliminarea a două sărbători naționale.
Provocări similare se profilează în Germania vecină, unde economia stagnează după doi ani consecutivi de declin, companiile își pierd locuri de muncă, infrastructura s-a prăbușit, iar guvernul pregătește populația pentru reduceri tumultoase – chiar dacă costurile de împrumut rămân scăzute, iar majoritatea germanilor se bucură încă de un nivel de trai ridicat.
Ca și în Statele Unite, un număr tot mai mare de pensionari duce la creșterea costurilor cu pensiile și asistența medicală, în timp ce ratele scăzute ale natalității și reacția negativă la adresa imigrației amenință să reducă forța de muncă și să erodeze baza de impozitare. Pentru Franța și Germania, mult timp pilonii Uniunii Europene, este neclar dacă își mai permit să fie lumina călăuzitoare a justiției economice în Occident, scrie The Washington Post.
Modelul francez de a vedea lucrurile
La fel ca milioane de cetățeni francezi, Anastasia Blay, în vârstă de 31 de ani, asistent de cameră în industria de film de la Paris, nu crede că generația ei ar trebui să plătească pentru greșelile trecutului sau să-și sacrifice beneficiile.
Ani de zile, Blay a supraviețuit cu ajutorul unei subvenții guvernamentale pentru lucrătorii din industria divertismentului, în cadrul sprijinului statului pentru arte, pe care ea și alții îl consideră un contract social indestructibil în națiunea “libertății, egalității și fraternității”.
O plată lunară de asistență socială pentru lucrătorii cu venituri mici o susține acum pe Blay în perioadele de șomaj într-o industrie instabilă pe care totuși ea o iubește. Tânăra s-a alăturat unei serii de proteste de stradă care vizau paralizarea țării. Chiar și cu ajutor guvernamental și un apartament de familie care îi permite să trăiască fără chirie, spune că e greu să se descurce.
“Pentru mine, problema este nedreptatea, decalajul dintre săraci și bogați și bogații care, în realitate, abia sunt impozitați în comparație cu ceea ce câștigă”, a spus ea. Deși se simte “puțin rușinată” să se bazeze pe asistență socială și se teme de judecata oamenilor, ajutorul social o ajută să-și păstreze “demnitatea” și “să trăiască decent”. “În opinia mea, este un drept și nu un privilegiu”, a spus ea.
La peste 200 de kilometri distanță, în centrul Franței, un antreprenor în domeniul criptomonedelor, Éric Larchevêque, în vârstă de 52 de ani, vede o țară agățată de un sistem de beneficii pe care nu și-l mai poate permite, unul încăpățânat de rezistent la schimbare.
Larchevêque a părăsit Franța, “sătul” de taxele mari și birocrație și căutând oportunități mai bune pentru startup-urile sale tehnologice. Nostalgic, el s-a întors. Speranțele sale au crescut odată cu alegerea lui Emmanuel Macron în 2017, un președinte prietenos cu mediul de afaceri.
Dar reducerile de impozite ale lui Macron au fost minime și nu au generat investiții sau reformele promise. Larchevêque se simte acum nedorit, chiar nesigur, într-o Franță care cere insistent mai multe resurse de la bogați, într-o țară care are una dintre cele mai mari rate de impozitare din lumea industrializată.
În același timp, Franța alocă relativ mai mult cheltuielilor publice, inclusiv bunuri, servicii și protecție socială, decât orice altă țară bogată. Larchevêque spune că se gândește să plece din nou – de data aceasta definitiv.
“Modul francez de a vedea lucrurile”, a spus el, este următorul: “Dacă ai succes, dacă ești bogat, dacă faci companii, atunci ești un hoț”.
Creștere redusă, cheltuieli mari
În dezacordul lor fundamental cu privire la soluții și acuzații, Larchevêque și Blay ilustrează tensiunea dintre cei care vor ca țara să se schimbe și cei care insistă că nu o poate face.
Există însă un consens tot mai mare că economia Franței e blocată într-o spirală de creștere redusă și cheltuieli mari și că problemele sale bugetare se află în punctul central al celei mai instabile perioade politice din ultimele decenii. Calculele concrete indică faptul că sistemul de asistență socială unic și generos al Franței face parte din problemă.
UE nu este străină de problemele economice și politice, dar până de curând, țările cu probleme se aflau la periferie: Grecia risipitoare. O rotativă a liderilor în Italia. Șomaj paralizant în Spania. Până acum, centrul a rezistat – Franța și Germania au fost faruri de stabilitate și forță relativă.
Acum, Italia, bucurându-se de cel mai stabil guvern din ultimele decenii, și-a văzut ratingul de credit îmbunătățit luna trecută, chiar dacă Franța a suferit o retrogradare jenantă, casa de investiții Fitch invocând un “raport al datoriei ridicat și în creștere” și “fragmentarea politică”. Franța trebuie acum să se împrumute la rate ale dobânzii puțin mai mari decât cele ale Greciei, o idee cândva de neconceput.
Spania, unde guvernul cheltuiește relativ mai puțin decât Germania sau Franța, este în plină expansiune, rata șomajului fiind redusă la jumătate. Între timp, Franța a avut patru prim-miniștri în 15 luni. Sprijinul pentru partidele naționaliste, anti-imigrație – Adunarea Națională, în Franța, și Alternativa pentru Germania – a crescut vertiginos.
Sub presiunea lui Trump și a Chinei
Neliniștea din centrul Europei se desfășoară într-un moment periculos al istoriei moderne, în timp ce continentul e prins între o amenințare rusească agresivă și un președinte american mercantil care își presează aliații tradiționali în ceea ce privește tarifele vamale și care pare să-și schimbe angajamentele de securitate de la o zi la alta.
Aceste amenințări sporesc presiunea asupra europenilor pentru a cheltui mai mult pe apărare, prin reducerea beneficiilor sociale sau impunerea unor taxe mai mari, ceea ce ar putea distruge mediul de afaceri într-o lume globalizată. Unii spun că Europa își impozitează deja prea mult cetățenii și afacerile.
În același timp, Franța și Germania se confruntă cu o provocare economică tot mai mare din partea Chinei, care concurează cu producția europeană la bunuri de mare valoare, cum ar fi vehiculele electrice fabricate în Germania și centralele nucleare fabricate în Franța.
Poate că Europa nu este pe punctul de a impune un sistem de asistență medicală nesubvenționat, de tip american, mai puțin generos, cu durata limitată a concediilor și beneficii sociale reduse, dar corecțiile de un anumit fel par inevitabile.
Bugetul care l-a înlăturat pe Bayrou prevedea reduceri radicale de 44 de miliarde de euro – inclusiv menținerea limitei plăților pensiilor și eliminarea a două concedii. Opinia publică a fost indignată, iar propunerea nu a dus nicăieri. Paralizat, Bayrou a cerut un vot de încredere și a fost trimis acasă.
Prins între extrema dreaptă și extrema stângă, succesorul lui Bayrou, Lecornu, exclusese o propunere de “impozit pe avere”, dar insistase ca facțiunile beligerante din Parlament să găsească o modalitate de a reduce deficitul bugetar în creștere înainte de a fi prea târziu. Demisia sa bruscă de luni a venit după ce a căutat și nu a reușit să găsească un compromis cu partidele politice beligerante.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Alții spun că problemele sunt exagerate. Michel Sapin, care a fost ministrul Finanțelor al Franței între 1992 și 1993 și din nou între 2014 și 2017, a criticat guvernul lui Macron pentru cheltuielile excesive acordate sprijinirii populației după pandemie și șocul prețurilor la energie care a urmat invaziei Rusiei în Ucraina. Dar a spus că problema bugetară a Franței e gestionabilă. “Cred că avem mijloacele – chiar și acum – să găsim soluții și că în Franța și în Europa avem resursele pentru a preveni înclinarea lucrurilor în direcția greșită”, a spus el.
În Germania, însă, cancelarul Friedrich Merz a cerut o revizuire riscantă din punct de vedere politic a programelor generoase de asistență socială ale țării. “Pur și simplu nu ne mai putem permite sistemul pe care îl avem astăzi”, a spus Merz într-un discurs susținut în august la o conferință a partidului său de centru-dreapta, Uniunea Creștin-Democrată, la Bonn. El a adăugat: “Aceasta va însemna decizii dureroase. Aceasta va însemna reduceri.”
Astăzi, între asistența socială de bază și asistența pentru locuințe, o familie germană de patru persoane care beneficiază de asistență socială poate primi până la 5.000 de euro pe lună – aproximativ 5.873 de dolari sau 70.476 de dolari pe an, o sumă de neimaginat în Statele Unite.
Totuși, negocierile din politica parlamentară fac dificilă orice reformă. Va trebui să se ajungă la acorduri cu partenerul minor din coaliția de guvernare a lui Merz, Partidul Social-Democrat de centru-stânga, care se opune de mult timp reducerilor de asistență socială. La câteva zile după discursul lui Merz, ministrul Muncii și co-șefa SPD, Bärbel Bas, a răspuns sec la afirmația lui Merz că Germania nu-și poate permite programele sociale. “Asta e o prostie…”, a spus Bas.
Lupta între generații
La fel ca alte țări din Occident, Franța a suferit lovituri în industria prelucrătoare internă din cauza globalizării, transformând anumite părți ale țării în zone de rugină deposedate de drepturi.
Incapabilă să înlocuiască aceste locuri de muncă, în aceeași măsură în care Statele Unite au făcut-o cu noi motoare de creștere în servicii și tehnologie, și confruntându-se cu o populație care îmbătrânește rapid și cu cereri uriașe de pensii, Franța a cheltuit 31,5% din PIB-ul său pentru protecție socială în 2023, cea mai mare sumă din Europa, potrivit Departamentului Francez de Cercetare, Studii, Evaluare și Statistică.
Experții spun că acest tip de cheltuieli este incompatibil cu scăderea veniturilor statului.
“Există o conștientizare tot mai mare a faptului că sistemul trebuie să devină mai puțin generos, iar mulți oameni nu sunt foarte mulțumiți de acest lucru”, a declarat Willem Adema, economist senior în cadrul diviziei de politici sociale a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Pe tema “cine plătește?” se dau bătălii între tineri și bătrâni, bogați și săraci, rural și urban, scrie cotidianul american.
Larchevêque, antreprenorul în domeniul criptomonedelor, a spus că guvernul trebuie să reducă în continuare taxele și să impună “multe reduceri” la pensii, asistență socială și alte cheltuieli publice. El recunoaște că impactul ar fi “foarte dramatic”, dar a spus, de asemenea, că este “singura modalitate de a reporni” economia Franței.
Christine Boucau-Podorski, în vârstă de 75 de ani, lucrătoare textilă pensionară din Roubaix, un fost oraș industrial situat la 230 de kilometri nord de Paris, este supărată de atenția tot mai mare asupra înghețării pensiilor pentru a reduce cheltuielile publice și spune că tinerii nu apreciază cât de mult a muncit generația ei în schimbul sprijinului statului la bătrânețe.
Boucau-Podorski avea 14 ani când a început să lucreze, în 1964, ca stagiară la o fabrică de textile din Roubaix, și a rămas acolo până la închiderea fabricii, în 2000. A lucrat 47 de ore pe săptămână pe linia de producție a firelor de lână. Acum primește o pensie de 1.100 de euro de la stat în fiecare lună, pe lângă aproximativ 300 de euro din pensia medicală a soțului ei, după ce acesta a murit în 2019. Această sumă e suficientă pentru a-i acoperi cheltuielile modeste. “Trăiesc fără excese. Dar sunt mulțumită cu ceea ce am și nu mă plâng”, a spus Boucau-Podorski.
Totuși, ar fi dispusă să plătească mai multe taxe pe pensia ei dacă acest lucru ar putea ajuta “oamenii care chiar au nevoie”. Ea a spus că există prea multă sărăcie în Franța și consideră că guvernul ar trebui să-i ajute pe cei mai vulnerabili, dar să reducă beneficiile pentru persoanele care n-au lucrat niciodată.
În 2023, guvernul lui Macron a adoptat o reformă, folosind un mecanism constituțional pentru a ocoli un vot parlamentar, care va crește treptat vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.
Blay, asistenta de cameră, simte că “toată lumea încearcă să-și salveze pielea”. Ea crede că statul ar trebui să-și gestioneze mai bine cheltuielile și îi învinovățește pe cei bogați că acumulează averi.
