Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, în vârstă de 71 de ani, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură 2025, „pentru proza sa vizionară, care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei de a da sens lumii”.
Este al doilea autor maghiar care primește această distincție, după Imre Kertész, laureat în 2002, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Cunoscut pentru stilul său unic – fraze întinse pe pagini întregi, aproape fără puncte, dar pline de ritm, ironie și gravitate – Krasznahorkai este considerat un maestru al densității narative și al reflecției existențiale. Romanele sale, între care „Sátántangó”, „Melancolia rezistenței”, „Seiobo acolo jos” sau „Baronul Wenckheim se întoarce acasă”, au fost traduse și în română, de regulă cu sprijinul editurii Curtea Veche.
„Apocalipsa e acum”
Într-un interviu recent acordat revistei „The Yale Review”, scriitorul, proaspăt laureat Nobel, vorbește despre realitatea războiului și a speranței. Noua sa povestire, „Un înger a trecut pe deasupra noastră”, are ca fundal tranșeele din Ucraina și contrastează promisiunile iluzorii ale tehnologiei cu tragedia umană a războiului.
„O lume murdară, putredă, se desfășoară sub ochii mei”, spune Krasznahorkai. „Lumea începe să se obișnuiască cu ea. Eu nu pot. Sunt incapabil să accept că oamenii îi omoară pe alți oameni”.
Autorul critică deschis poziția guvernului maghiar față de invazia rusă: „Cum poate o țară să fie neutră când rușii invadează o țară vecină? Regimul ungar este un caz psihiatric.”
Dar dincolo de revoltă, mesajul său e unul profund uman: în mijlocul ororii, oamenii încearcă să se salveze prin povești – chiar și atunci când știu că speranța este inutilă.
„Numai prezentul există”
Pentru Krasznahorkai, apocalipsa nu este un eveniment, ci un proces: „Apocalipsa este acum. Este o judecată continuă. Ne putem amăgi cu viitorul, dar viitorul nu vine niciodată. Doar prezentul există.”
Scriitorul respinge nostalgia și utopiile deopotrivă: trecutul este doar o poveste despre trecut, viitorul – o iluzie. Numai clipa trăită conține realitatea. În acest sens, întreaga sa operă este o încercare de a cuprinde lumea „așa cum este”, cu toate contradicțiile, frica, dar și frumusețea ei.
Arta ca răspuns la pierdere
Întrebat ce rost mai are arta într-o lume bântuită de violență și alienare, autorul răspunde: „Arta este răspunsul extraordinar al umanității la sentimentul de pierdere. Frumusețea există, dar nu poate fi atinsă. Putem doar să privim spre ea și să recunoaștem că, dincolo de suferință, există ordine și speranță.”
Krasznahorkai a colaborat îndelung cu regizorul Béla Tarr, filmele Sátántangó și Calul din Torino fiind considerate capodopere ale cinemaului european. În scris sau pe ecran, lumea lui este una în care dezastrul coexistă cu miracolul cotidian.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Un autor esențial pentru literatura contemporană
Deși adesea descris drept un „Kafka al Estului”, Krasznahorkai respinge etichetele. Scrisul său este o explorare continuă a limitelor gândirii și percepției, iar fraza, pentru el, devine un mod de a descoperi lumea fără a o fragmenta. „Punctul aparține lui Dumnezeu”, spunea odinioară.
Premiul Nobel vine ca o recunoaștere a unei opere care, timp de patru decenii, a reușit să exprime – într-un limbaj deopotrivă sumbru și vizionar – tensiunea dintre disperare și frumusețe.
„Doar omul obișnuit există. Și el este sacru”, conchide scriitorul.
