StiripesurseSocial14 octombrie, zi libera pentru angajații Agenției Servicii Publice

14 octombrie, zi libera pentru angajații Agenției Servicii Publice

Publicat:

De Hramul orașului Chișinău, dar și ale orașelor Briceni, Florești, Rezina, Vulcănești și Bender, marcat pe data de 14 octombrie, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice nu vor active, fiind declarată zi de odihnă.

Astfe, ASP precizează că solicitanții de servicii se pot adresa la centrele multifuncționale din alte localități apropiate, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Amintim că origramul de Hramul orașului Chișinău, va începe cu o liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, urmată de un program variat de activități.

Astfel, pe parcursul zilei, în centrul orașului vor fi organizate târguri ale meșterilor populari și producătorilor autohtoni, standuri cu bucătărie tradițională, precum și expoziții, dar și activități interactive pentru copii și adulți.


Atmosfera de sărbătoare va culmina spre seară cu un spectacol muzical grandios în Piața Marii Adunări Naționale. Pe scenă vor urca Orchestra Fraților Advahov,Lupii lui Calancea și Epic Symphonic, alături de dirijorul Dumitru Cârciumaru și mai mulți alți artiști îndrăgiți din Republica Moldova.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ouă maro sau ouă albe. Experții anunță dacă sunt diferențe de calitate, gust și mod de preparare

Experții au rezolvat dilema legată de alegerea ouălor maro sau albe. Ei au analizat ouăle și au stabilit dacă există diferențe privitoare la calitate,...

David Beckham, alături de marile nume ale Hollywoodului. Primește propria stea pe Walk of Fame

Fostul fotbalist David Beckham primește o stea pe Hollywood Walk of Fame, una dintre cele mai prestigioase distincții din industria divertismentului. Ceremonia este programată în...

Psihologii atrag atenția: copiii sunt mai supravegheați ca niciodată, dar și mai anxioși

Generația care umbla cu bicicleta până la apus fără să anunțe pe nimeni privește în urmă la acele ore nesupravegheate cu o nostalgie complicată....

De acum înainte vei ști cine revine să îți vadă poveștile pe Instagram

O funcție cerută de mulți utilizatori devine realitate pe Instagram. Prin noul abonament Instagram Plus, platforma le oferă acces la informații suplimentare despre povești,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.