StiripesursePoliticăRISE Moldova: Candidatul PAS la premier, Alexandru Munteanu, implicat în companii...

RISE Moldova: Candidatul PAS la premier, Alexandru Munteanu, implicat în companii offshore administrate de avocat sancționat internațional

Publicat:

Candidatul la funcția de prim-ministru propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Alexandru Munteanu, figurează în cinci companii din paradisul fiscal al Insulelor Virgine Britanice, administrate de avocatul cipriot Christodoulos Vassiliades, aflat pe lista sancțiunilor internaționale ale Marii Britanii și SUA după invazia Rusiei în Ucraina, potrivit unei investigații RISE Moldova.

Vassiliades, în vârstă de 68 de ani, a oferit anterior servicii financiare oligarhului rus Alisher Usmanov, apropiat al Kremlinului, și a gestionat mai multe companii offshore, inclusiv Sberbank Investments Limited din Cipru, subsidiară a băncii ruse de stat Sberbank, aflată de asemenea sub sancțiuni internaționale.

Documentele consultate de RISE arată că Munteanu a controlat împreună cu omul de afaceri ceh Kamil Goca firme precum Dragon Global Advisors Ltd (înființată în 2008) și 4i Capital Partners Limited (2016), toate administrate de casa de avocatură a lui Vassiliades. Dragon Global Advisors Ltd a fost implicată în proiectul Europe Virgin Fund, finanțat parțial de BERD și destinat investițiilor în afaceri din Ucraina, Moldova și Belarus.

Deși nu este ilegal să deții companii offshore, experții atrag atenția că lipsa de transparență poate facilita spălarea de bani, evaziunea fiscală sau alte abuzuri financiare.

Alexandru Munteanu a confirmat că operațiunile sale offshore au fost legale și conforme legislației internaționale, menționând pe Facebook că „simpla prezență a unei companii în documentele Pandora Papers indică doar că aceasta a fost înregistrată într-o jurisdicție cu regim fiscal special – o practică legală, folosită frecvent în investiții internaționale.”


Omul de afaceri a fost implicat și în tranzacții majore în Republica Moldova, inclusiv în cadrul Natur Bravo SA, Moldova-Agroindbank și Fincombank, și a reprezentat interesele unor fonduri internaționale, precum Western NIS Enterprise Fund și Factor Banka D.D. din Slovenia.

În prezent, Curtea Constituțională urmează să valideze mandatele deputaților, după care PAS urmează să înainteze președintei Maia Sandu candidatura lui Munteanu pentru funcția de prim-ministru. Liderul PAS, Igor Grosu, a confirmat candidatura, iar Munteanu a declarat că poartă „discuții cu partidul și le mulțumește pentru încredere”.

Până la publicarea articolului, Munteanu nu a oferit răspunsuri suplimentare reporterilor RISE privind detaliile afacerilor offshore și legăturile cu avocatul cipriot.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.