StiripesurseEconomieMoldova, parte activă a dialogului regional în cadrul Fondului Monetar Internațional...

Moldova, parte activă a dialogului regional în cadrul Fondului Monetar Internațional și Grupului Băncii Mondiale

Publicat:

Delegația Băncii Naționale a Moldovei (BNM), condusă de guvernatoarea Anca Dragu, împreună cu oficiali de la Ministerul Finanțelor, a participat la ședința anuală a Constituenței din care face parte și Republica Moldova în cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și al Grupului Băncii Mondiale (GBM).

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Reuniunilor anuale ale GBM și FMI din perioada 13-18 octombrie 2025, la Washington, și a reunit reprezentanți la nivel înalt ai băncilor centrale și ministerelor de finanțe din statele membre ale constituentei. Discuțiile s-au concentrat pe tendințele economice globale, prioritățile comune de cooperare și consolidarea rezilienței economiilor din regiune, inclusiv sprijinul continuu pentru Ucraina și eforturile de redresare economică a acesteia, potrivit unui comunicat al BNM.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

În cadrul reuniunii, guvernatoarea Anca Dragu a avut o intervenție în care a evidențiat progresele Republicii Moldova pe calea integrării europene și angajamentul ferm al țării pentru continuarea reformelor economice.

„Cetățenii moldoveni au ales recent direcția integrării europene și acest vot ne oferă legitimitatea și stabilitatea necesare pentru a continua reformele și pentru a avansa în procesul de integrare în UE”, a declarat guvernatoarea BNM.


Doamna Anca Dragu a subliniat, de asemenea, că reziliența și competitivitatea economiei moldovenești se consolidează prin implementarea a Planului de creștere economică sprijinit de UE.

„Moldova are nevoie în continuare de stabilitate și posibilitatea de a continua lucrul consecvent pentru a se apropia de standardele Uniunii Europene”, a menționat guvernatoarea.

Participanții la reuniune au analizat perspectivele macroeconomice ale regiunii, provocările generate de mediul inflaționist internațional, consolidarea guvernanței instituționale și reformele necesare pentru susținerea creșterii economice durabile și incluzive. De asemenea, s-a pus accent pe rolul băncilor centrale în menținerea stabilității financiare, modernizarea infrastructurii de plăți și adaptarea politicilor economice la noile realități regionale și globale.

„Participarea la această reuniune reconfirmă vocea Moldovei într-un dialog regional bazat pe cooperare, transparență și încredere. Continuăm să contribuim activ la agenda comună a stabilității și dezvoltării economice din regiune”, susține guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
Întrunirea Constituenței a oferit, totodată, un cadru de schimb de opinii între directorii executivi ai FMI și ai Băncii Mondiale și statele membre, privind prioritățile programelor de sprijin financiar, consolidarea rezilienței economiilor emergente și promovarea investițiilor sustenabile.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Republica Moldova este membră a Constituenței FMI conduse de Belgia și Regatul Țărilor de Jos începând cu 12 august 2012, alături de Andorra, Armenia, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Regatul Țărilor de Jos, România și Ucraina. Acest grup de țări este reprezentat în Consiliul de directori executivi ai Fondului Monetar Internațional de un director executiv ales pentru un mandat de doi ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.