„Avem nevoie de cineva care să învioreze economia Republicii Moldova și să aducă investiții, în pofida războiului de la hotar”, a menționat președinta Maia Sandu, explicând motivele desemnării lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru. Șefa statului a declarat la o emisiune de la Rlive.md, că decizia a fost luată după consultări interne în cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), imediat după ce Dorin Recean a anunțat că nu își mai dorește să continue mandatul. Potrivit Maiei Sandu, s-a convenit că noul premier trebuie să aibă un profil economic solid, capabil să gestioneze provocările actuale.
„Ne-am adunat împreună cu câțiva colegi de la PAS și am discutat despre care ar fi profilul următorului prim-ministru. Am hotărât că profilul trebuie să fie unul economic, pentru că avem o situație complicată și regională, și internă”, a explicat Sandu, potrivit moldova1.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Președinta a menționat că îl cunoaște pe Alexandru Munteanu încă din anii ’90, când acesta activa la Banca Națională a Moldovei și, ulterior, la Banca Mondială. Șefa statului a menționat că el este un om cu experiență managerială, care împărtășește valorile noastre și se pricepe la economie, și totodată, „este omul potrivit” pentru a conduce echipa guvernamentală în următorii ani.
Șefa statului a confirmat că ea l-a contactat personal pe Munteanu, după ce a analizat mai multe opțiuni, și a respins zvonurile privind existența unor „tabere” în Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).
„Eu l-am contactat. Am analizat câteva persoane și după o perioadă am reușit să obținem acordul domnului Munteanu. E firesc ca oamenii să-și pună întrebări, dar haideți să ne concentrăm pe esența lucrurilor, nu pe zvonuri”, a declarat Maia Sandu.
Referindu-se la criticile privind faptul că Alexandru Munteanu vine din afara țării și ar fi fost asociat cu structuri offshore, șefa statului a comparat situația actuală cu cea trăită de ea în 2012, când a fost numită ministră a Educației, și a fost supusă mai multor critici.
„Experiența mea a fost la fel de neplăcută, pentru că una dintre primele întrebări pe care le-am primit de la presă a fost: „A cui amantă sunteți?” – doar așa putea cineva să ajungă într-o funcție de ministru. Evident că am rămas șocată, pentru că ai un CV și crezi că acesta este suficient de convingător pentru a nu ți se adresa asemenea întrebări. Am văzut și în cazul domnului Munteanu că este normal să ceri informații și să vrei să clarifici lucrurile, dar nu este corect să expediezi întrebări și, la doar 20 de minute după, să publici un articol cu acuzații, fără a-i oferi dreptul la replică. Nu toată lumea în Republica Moldova înțelege cum funcționează fondurile de investiții, iar mulți citind acel articol vor crede informațiile fără să cunoască detaliile”, a adăugat președinta.
Șefa statului a subliniat că este „normal să se ceară informații”, dar a cerut presei și opiniei publice „să facă lucrurile corect”, amintind că „nu e simplu să convingi oameni de treabă să-și asume funcții publice”.
Despre componența viitorului guvern, președinta a explicat că procesul decizional respectă procedurile parlamentare:
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
„În momentul în care va fi nominalizat oficial candidatul la funcția de prim-ministru, eu organizez consultări cu fracțiunile. Candidatul împreună cu deputații care îl susțin va decide cine va face parte din guvern”, a mai spus oficiala.
Maia Sandu a precizat că atât miniștrii care vor rămâne, cât și cei care vor pleca, „au lucrat cu multă dăruire și responsabilitate pentru Republica Moldova. Pentru fiecare domeniu putem prezenta rezultatele muncii lor, ca să nu existe interpretări greșite sau insinuări.”











