StiripesurseSocialTot mai mulți absolvenți de la Medicină aleg să lucreze în...

Tot mai mulți absolvenți de la Medicină aleg să lucreze în raioane: Spitalele din teritoriu devin atractive pentru tinerii specialiști

Publicat:

Fiecare al doilea absolvent de la Medicină își începe cariera într-un spital raional, potrivit Ministerului Sănătății. În ultimii doi ani, rata de angajare a tinerilor în afara Chișinăului a crescut de aproape patru ori, o evoluție pe care autoritățile o consideră un semn clar al progresului în politicile de resurse umane din sistemul medical.

Ministra sănătății, Ala Nemerenco, afirmă că deficitul de cadre medicale rămâne o provocare, însă situația este ținută sub control:

„Lipsa cadrelor, în general, nu este critică, așa cum se spune foarte frecvent, dar trebuie să recunoaștem că avem unele domenii care sunt critice. Mă refer la medicina de familie, la medicina legală, la secțiile de terapie intensivă și la specialități înguste – oncologi, oreliști, neurologi în raioane”.

Oficiala subliniază că politicile motivaționale și stimulentele financiare pentru tinerii specialiști au început să dea rezultate:

„Dacă în anii 2014 – 2018 rata de angajare a tinerilor absolvenți în regiuni era de 14%, în ultimii doi ani am atins 47-49%, ceea ce înseamnă că fiecare al doilea absolvent merge în zona rurală”.


Citește și: Sprijin pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară

Acum este mult mai atractiv să lucrezi în instituțiile medicale din raioane, deoarece acestea au fost dotate cu echipamente moderne, iar serviciile medicale au devenit mai accesibile pacienților, menționează Cristina Țurcan, unul dintre cei peste 3.000 de lucrători medicali din Republica Moldova zilnic care fac naveta. Cristina Țurcan parcurge în fiecare zi o distanță de aproximativ 160 de kilometri tur-retur, de la Chișinău până la spitalul din Căușeni, unde activează în calitate de medic-pediatru.

„Raioanele nu mai sunt partea cea înfricoșătoare în care zici „of, ce am să fac acolo”, ci din contră, sunt oportunități foarte bune. Spitalele au fost modernizate, avem echipamente performante – ultrasonografie, radiografie digitală, tomografie. Ai totul la îndemână ca să faci un diagnostic cert și să aplici un tratament corect”, menționează Cristina Țurcan.

Medicul adaugă că munca în teritoriu este nu doar o etapă profesională, ci și una de responsabilitate socială:

„ Pacienții de acolo au nevoie de medici, pentru că nu toți pot să-și permită să circule la Chișinău. Și în cazul dat, noi nu aglomerăm, de exemplu, în cazul pediatriei, Institutul Mamei și Copilului cu cazuri mai ușoare și atunci când ai un caz mai grav, tu n-ai unde să transferi, pentru că nu sunt locuri”.

În prezent, în sistemul de sănătate din Republica Moldova activează peste 12.600 de medici și aproximativ 23.700 de specialiști medicali cu studii medii.

Sursa:

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.