StiripesurseCultură și MediaDiverseFiecare utilizator de dronă din Moldova este obligat să dețină o...

Fiecare utilizator de dronă din Moldova este obligat să dețină o autorizație de pilotare

Publicat:

Fie că dronele sunt achiziționate pentru servicii foto-video, pentru a fi utilizate în agricultură sau, pur și simplu, din pasiune, fiecare utilizator este obligat să dețină o autorizație de pilotare. În lipsa acesteia, posesorii riscă amenzi sau chiar pedepse penale, avertizează Anton Danici, inspector pentru aeronave fără pilot din cadrul Autorității Aeronautice Civile (AAC).

„Dacă doi operatori de aeronave fără pilot se află în aceeași zonă, ei știu unul de altul și pot evita un potențial impact în aer sau un conflict aerian. În cazul depistării unui cetățean care pilotează o dronă fără autorizație, este prevăzută o amendă de până la 20 de unități convenționale, conform Codului Contravențional. Dacă vorbim despre obiective mai sensibile, în funcție de gravitatea încălcării, consecințele pot ajunge chiar și la Codul Penal”, a explicat Anton Danici în cadrul unui interviu pentru emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”.

Pe fondul creșterii numărului de aeronave fără pilot, Autoritatea Aeronautică Civilă lansează campania „Zboară legal, zboară în siguranță!”, menită să îi ajute pe toți utilizatorii de drone să evite riscurile de pilotare.

„Este interzisă pilotarea dronelor sau a aeronavelor fără pilot în preajma obiectivelor strategice de stat, în preajma aerodromurilor, în general, în preajma obiectivelor cu un risc mai ridicat sau cu regim special de securitate”. ”Pilotul la distanță își asumă un grad de responsabilitate față de toți cei care se află în zona survolată”, a subliniat inspectorul AAC.

Potrivit lui Anton Danici, o aeronavă fără pilot este sigură doar atât timp cât nu are defecțiuni și sunt respectate regulile de zbor. În momentul în care aceasta intră în coliziune cu obstacole naturale – precum cabluri sau crengi de copaci – drona devine un proiectil cinetic, care poate pune în pericol sănătatea oamenilor aflați la sol sau poate provoca pagube materiale. De aceea, operarea dronelor în apropierea persoanelor neimplicate este categoric interzisă.


Campania „Zboară legal, zboară în siguranță” se va desfășura până pe 31 octombrie, însă Autoritatea Aeronautică Civilă își propune ca acest proces de informare să devină continuu.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Anton Danici a îndemnat toți utilizatorii actuali și viitori ai dronelor să le piloteze responsabil, subliniind că „respectându-i pe alții, ești respectat și tu”.

„Suntem o societate care tinde spre integrarea în Uniunea Europeană, iar asta presupune să ne asumăm anumite responsabilități și, prin aceasta, să beneficiem inclusiv de noile tehnologii disponibile”, a punctat inspectorul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria pune ‘beţe-n roate’ la aderarea ţării noastre la UE

Ungaria a blocat, pentru a doua oară, aprobarea rezultatelor procesului de screening pentru clusterele 2 și 3 de negocieri ale Republicii Moldova și Ucrainei...

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.