StiripesurseȘtirile zileiMaia Sandu în Parlament: „Nu putem admite vreodată ca puterea în...

Maia Sandu în Parlament: „Nu putem admite vreodată ca puterea în țara noastră să fie scoasă la licitație…”

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la prima ședință a noului Parlament, ales pe 28 septembrie curent, unde s-a adresat deputaților cu un mesaj de început de mandat.

Citește și: În Parlament vor exista șapte fracțiuni parlamentare

Șefa statului a subliniat importanța responsabilității pe care o poartă noul Legislativ – aceea de a păstra pacea, de a continua drumul european al țării și de a munci pentru bunăstarea tuturor cetățenilor.

„Ne aflăm la un început de drum – într-un Parlament nou-ales, căruia cetățenii i-au încredințat soarta țării pentru următorii patru ani dar, mai presus de orice, i-au încredințat misiunea de a păstra pacea în Moldova.”, a punctat șefa statului.

În discursul său, șefa statului a evidențiat și necesitatea de a continua ferm lupta împotriva corupției electorale.


„Este imperativă continuarea acestor eforturi, pentru ca niciun alt scrutin să nu mai poată fi amenințat de bani murdari și influențe străine precum cel de acum trei săptămâni. Fenomenul cumpărării voturilor trebuie eradicat definitiv, iar instituțiile responsabile trebuie să-și consolideze capacitățile în a proteja scrutinele din anii următori.  Subliniez că nu este vorba de a preveni victoria în alegeri a unei opoziții legitime și democratice. Dar nu putem admite vreodată ca puterea în țara noastră să fie scoasă la licitație – și să fie acaparată de cine reușește să plătească mai mult. Știm ce înseamnă un stat capturat și cred ferm că oamenii nu-și doresc să se întoarcă acele vremuri”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a făcut referință la pretinși apărători ai democrației, inclusiv din Parlament, care au criticat acțiunile întreprinse de autorități pentru a apăra democrația de ingerințe externe și i-a îndemnat că „măcar acum, în ceasul al 12-lea” să înțeleagă că devotamentul față de țară este sacru.

„Cu atât mai ipocrită este tăcerea asurzitoare a acestora în legătură cu arestarea tinerilor în Rusia pentru un cântec fredonat în stradă. Nu cred că v-ați dori ca un copil sau nepot al Dumneavoastră să pățească așa ceva.  Așadar, nu vom primi lecții de democrație de la cei care și-au luat indicațiile de la Moscova, unde cei care critică războiul și militează pentru pace sunt condamnați la ani grei de pușcărie”, a menționat Maia Sandu.

Președinta i-a îndemnat pe deputați la unitate și devotament.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.