StiripesurseȘtirile zileiÎn Parlament vor exista șase fracțiuni parlamentare

În Parlament vor exista șase fracțiuni parlamentare

Publicat:

În Parlamentul de legislatura a 12-a vor  exista șase fracțiuni parlamentare.

Citește și: Domnica Manole în Parlament: „Aveți o misiune de mare demnitate și responsabilitate”

Este vorba despre fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), fracțiune PSRM, fracțiunea PCRM, fracțiunea Blocului Alternativa, fracțiunea Partidului Democrația Acasă și fracțiunea Partidului Nostru. Vasile Tarlev, ales pe lista Blocului Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a anunțat că va fi deputat neafiliat.

Până la ora actuală și-au anunțat constituirea fracțiunilor reprezentanții PAS și PSRM. Respectiv, PAS are 55 de mandate în Parlament. Președinta fracțiunii este Doina Gherman, iar secretarul fracțiunii – Igor Chiriac. În discursul său de la tribuna Parlamentului, Doina Gherman a declarat că, până la finalul acestei legislaturi a Parlamentului, Republica Moldova trebuie să fie membră a Uniunii Europene.

La rândul său, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a contestat interesul țării de aderare la UE și politica PAS-ului. El a anunțat că fracțiunea sa va avea 17 deputați. Dodon va fi președinte, iar Ala Darovanaia – secretar.


Astăzi are loc prima ședință a Parlamentului după alegerile parlamentare din 28 septembrie. Ședința este prezidată de socialista Zinaida Greceanîi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.