StiripesurseExterneVirgil Popescu: România nu este într-o iminentă situaţie de blackout

Virgil Popescu: România nu este într-o iminentă situaţie de blackout

Publicat:

România nu este într-o iminentă situaţie de blackout şi se află pe drumul spre independenţa energetică, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, Virgil Popescu, membru în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie din Parlamentul European şi fost ministru al Energiei, transmite News.ro.

“România nu este într-o iminentă situaţie de blackout. România este pe drumul spre independenţa energetică şi evident că nu este uşor. S-au făcut paşi foarte importanţi. Eu spun că, în 2027, odată cu extragerea gazelor din Marea Neagră, problema independenţei din punct de vedere al gazului natural este rezolvată. Vom deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană şi vom fi principalul furnizor de securitate regională. Ceea ce este important pentru noi este ca să găsim soluţii să consumăm cât mai mult gaz în ţară, în aşa fel încât să nu fie nevoie să exportăm foarte mult şi să consumăm gaz cu valoare adăugată folosind gazul din Marea Neagră. A fost şi gândirea pentru a trece capacităţi de producţie de pe cărbune pe gaze naturale, de a construi altele pe gaze naturale, aşa cum este Centrala de la Mintia, care este o poveste de succes, care va fi pusă în funcţiune în anul 2026. Vorbim de cea mai mare centrală pe gaz din Europa, de 1,7 gigawaţi, cea mai modernă investiţie. Dacă ne referim la nuclear, orizontul de timp este 2031, poate chiar 2032, pentru reactoarele 3 şi 4, dar probabil şi pentru SMR-uri, asta înseamnă tot acel orizont de timp. Putem vorbi de o stabilitate energetică, o independenţă energetică, un furnizor de securitate energetică regional”, a punctat Popescu, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Potrivit oficialului, centralele pe cărbune ar putea funcţiona atât timp cât este nevoie de securitate energetică, însă România trebuie să facă şi schimbări prin finalizarea de noi investiţii.

“România devine practic un hub energetic, aducând energie “verde” din zona Mării Caspice, intrând energia verde din Marea Neagră, din fermele onshore din Marea Neagră şi ducând-o mai departe, consumând în ţară sau ducând către alte zone (…) Referindu-mă la cărbune, este foarte bine că s-a reuşit amânarea termenului. Nu PNRR-ul a fost problema şi se pare că uităm foarte uşor că, în 2020, Complexul Energetic Oltenia a fost la un pas de faliment. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit un prejudiciu de 680 de milioane de lei, iar Complexul Energetic Oltenia a venit la Guvern să solicite ajutor pentru plata certificatelor de CO2. Dacă acel ajutor de salvare, la vremea respectivă, nu se acorda, era astăzi exact cum este Complexul Energetic Hunedoara, în faliment. S-a acordat ajutor de urgenţă, s-a transformat într-un ajutor de restructurare, s-au acordat 2,6 miliarde de euro pentru plata certificatelor de CO2, care au fost plătite an de an şi pentru investiţii care trebuiau finalizate în 2026. Sigur că mergem cu centralele pe cărbune atâta timp cât e nevoie de securitate energetică, dar trebuie să facem acele schimbări. Sunt convins că, până la urmă, anul viitor vom avea contractele semnate şi vom începe construcţia celor două centrale, cea de la Turceni şi cea de la Işalniţa, în total 1.350 de megawaţi. Mă aştept ca, anul viitor, să fie gata totuşi acele parcuri eoliene, de 747 de megawaţi, care trebuiau să fie gata în 2024″, a explicat fostul ministru al Energiei.


Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Tranziţia energetică, riscul de blackout sau necesarul de investiţii în domeniu sunt printre subiectele discutate în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a conferinţei Energy Forum, intitulată “România, de la independenţă energetică la blackout”, organizată marţi de trustul DC Media Group.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.