StiripesurseExterneVIDEO Uraganul Melissa loveşte Cuba la câteva ore după ce a...

VIDEO Uraganul Melissa loveşte Cuba la câteva ore după ce a devastat Jamaica

Publicat:

Uraganul Melissa a lovit miercuri Cuba, la câteva ore după ce a provocat dezastru în ţara vecină Jamaica, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Melissa a lovit sud-estul Cubei însoţită de vânturi susţinute cu viteze de 195 de kilometri pe oră, a precizat Centrul pentru uragane din Statele Unite (NHC).

Citeşte şi: Munteanu începe consultările cu partidele parlamentare – Stiripesurse.md

Circa 735.000 de persoane au fost evacuate din locuinţe în estul Cubei la apropierea furtunii, au precizat autorităţile. Preşedintele Cuba, Miguel Diaz-Canel, a avertizat marţi că furtuna va provoca ”pagube semnificative” şi a îndemnat oamenii să respecte ordinele de evacuare.

Melissa a pierdut din intensitate până la un uragan de categoria 3 după ce a măturat marţi ţărmul din apropierea oraşului jamaican New Hope, însoţită de vânturi de 295 de kilometri pe oră, potrivit Centrului cu sediul în Miami.


Furtunile de categoria 5 pe scala Saffir-Simpson a uraganelor sunt însoţite de vânturi cu viteze de peste 250 de kilometri pe oră.

În sud-vestul Jamaica, parohia St. Elizabeth este ”sub ape”, a spus un oficial, iar peste 500.000 de rezidenţi au rămas fără alimentare cu electricitate.

”Potrivit informaţiilor de până acum, avem pagube la spitale, la proprietăţi rezidenţiale, locuinţe şi proprietăţi comerciale, precum şi avarii la infrastructura de drumuri”, a declarat prim-ministrul Jamaica, Andrew Holness, pentru CNN după trecerea furtunii.

Holness a spus că guvernul nu a primit un bilanţ confirmat al victimelor, dar având în vedere puterea uraganului şi amploarea pagubelor, ”ne aşteptăm să existe şi pierderi de vieţi omeneşti”.

Potrivit unui meteorolog al AccuWeather, Melissa este al treilea cel mai intens uragan din zone Caraibelor după Wilma, în 2005, şi Gilbert, în 1998 – cea mai recentă furtună care a atins uscatul în Jamaica.

Vânturile care însoţesc Melissa au scăzut în intensitate după ce furtuna a măturat zonele muntoase din Jamaica, lăsând în urmă comunităţi vulnerabile la alunecări de teren şi inundaţii.

În Bahamas, următoarea destinaţie pe traseul uraganului Melissa, guvernul a ordonat evacuarea rezidenţilor din regiunile sudice ale arhipelagului.

Mai la est, insula pe care sunt situate Haiti şi Republica Dominicană, s-a confruntat cu mai multe zile de ploi torenţiale care au provocat cel puţin patru decese, au precizat autorităţile din aceste regiuni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.