StiripesurseExterneRomânia pregătește introducerea femicidului în lege: fapta, pedepsită cu închisoare pe...

România pregătește introducerea femicidului în lege: fapta, pedepsită cu închisoare pe viață

Publicat:

Un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea femicidelor și a violențelor care le preced și care introduce pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid a fost depus în Parlament.

Proiectul reprezintă rezultatul unui grup de lucru transpartinic, format din parlamentare, experte și reprezentante ale societății civile, inițiat de Organizația Femeilor Social-Democrate în luna iunie a acestui an, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Inițiatoarele proiectului provin din toate partidele din Coaliția guvernamentală și acestea spun că proiectul de lege beneficiază de un sprijin parlamentar fără precedent: peste 250 de parlamentari și parlamentare și-au asumat semnătura pe document, acesta devenind inițiativa legislativă cu cel mai mare număr de susținători din istoria Parlamentului României de după 1989.

Prin introducerea conceptului de femicid în legislația națională, România face un pas esențial în recunoașterea faptului că violența împotriva femeilor nu reprezintă o sumă de cazuri izolate, ci o formă de violență structurală, adânc înrădăcinată în societate, care trebuie prevenită și combătută sistematic.


Proiectul de lege aduce modificări importante vizând atât definirea, cât și sancționarea adecvată a faptelor de violență bazată pe gen.

Definirea femicidului – proiectul de lege stabilește pentru prima dată în România o clasificare clară a tipurilor de femicid: intim, non-intim și indirect, recunoscând specificul uciderii femeilor pe criterii de gen și contextul social în care acestea se produc.

Introducerea unor circumstanțe agravante la omorul calificat (art. 189 Cod penal) – se prevede pedepsirea mai severă a faptelor de omor comise asupra unei persoane față de care făptuitorul exercită control sau dominație (soț, fost soț, concubin, partener), precum și a celor comise din motive legate de gen, de refuzul căsătoriei sau al coabitării ori din răzbunare pentru separare.

Majorarea pedepselor pentru infracțiunile care preced un femicid – violența domestică, lovirile, vătămările cauzatoare de moarte, hărțuirea, amenințarea și alte forme de abuz vor fi sancționate mai aspru, în special atunci când victima este o femeie sau membră a familiei agresorului.

Punerea în mișcare din oficiu a acțiunii penale în cazurile de violență de gen – pentru a elimina presiunea asupra victimelor și pentru a garanta protecția lor, organele judiciare vor putea acționa din oficiu, chiar dacă victima nu formulează sau își retrage plângerea.

Extinderea protecției asupra foștilor membri de familie – proiectul de lege asigură același nivel de protecție pentru femeile care au părăsit relații abuzive, eliminând vidul legislativ care le vulnerabiliza după despărțire.

Introducerea de măsuri de protecție post-crimă și modificări în Codul de Procedură Penală – proiectul de lege impune autorităților obligația de a dispune măsuri imediate de ocrotire pentru copiii și persoanele dependente ale victimei, iar instanța va constata automat nedemnitatea succesorala a agresorului condamnat pentru uciderea victimei, pentru a proteja drepturile copiilor.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Colectarea și publicarea datelor privind femicidele și violența domestică – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Parchetul General și Institutele de Medicină Legală vor fi obligate să colecteze și să publice anual date statistice detaliate privind violența domestică și femicidele, pentru o evaluare corectă a fenomenului.

Includerea unei componente de educație pentru egalitate de gen în sensul Convenției de la Istanbul, prin care Ministerul Educației va introduce în programele școlare teme privind etica relațiilor non-violente, nediscriminarea și egalitatea de gen, contribuind la formarea unei culturi a respectului și a prevenției violenței.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova are 32.000 de locuri de muncă vacante

Republica Moldova avea, la sfârșitul primului trimestru din 2026, aproximativ 32.300 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.