StiripesurseCultură și MediaDiverseProgramul Național de Învățare a Limbii Române a instruit peste 25...

Programul Național de Învățare a Limbii Române a instruit peste 25 mii de participanți

Publicat:

În anul curent, aproape 8300 de persoane au participat sau continuă să participe la cursurile gratuite de limba română organizate de Ministerul Educației și Cercetării în cadrul Programului Național privind Învățarea Limbii Române, aflat la a treia ediție. Interesul pentru aceste cursuri a depășit așteptările inițiale, fiind înscriși 8.281 de adulți, comparativ cu cele 5 mii de locuri planificate inițial, provenind din diverse domenii profesionale.

La finalul cursurilor, participanții sunt evaluați la competențele lingvistice, iar nivelul obținut este certificat conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi, document ce le poate facilita accesul la locuri de muncă sau continuarea studiilor, potrivit agrotv.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

De la lansarea programului, aproximativ 25 mii de persoane au beneficiat de aceste cursuri gratuite.

În prezent, autoritățile pregătesc Programul Național de Învățare a Limbii Române pentru perioada 2026-2029 și au aprobat cadrul normativ privind educația multilingvă, care permite instituțiilor de învățământ să introducă discipline studiate în mai multe limbi, susținând astfel dezvoltarea competențelor lingvistice în rândul elevilor.


Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.