StiripesurseEconomieInflația în zona euro a scăzut ușor în luna octombrie, până...

Inflația în zona euro a scăzut ușor în luna octombrie, până la 2,1%

Publicat:

Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut ușor, în luna octombrie, ajungând aproape de nivelul-țintă avut în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE), informează AFP.

Potrivit unei estimări preliminare publicate, vineri, de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 2,1% în luna octombrie 2025, de la un nivel de 2,2% în septembrie.

Datele Eurostat arată că inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a rămas neschimbată la 2,4%. Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Încetinirea inflației în zona euro se explică în principal prin prețurile la energie, care au înregistrat un declin de 1%. În schimb, prețurile la servicii au crescut cu 3,4% în luna octombrie, iar prețurile la alimente s-au majorat cu 2,5%.

Estimarea publicată, marți, de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă și datele privind inflația în Uniunea Europeană (UE), să fie dată publicității în data de 19 noiembrie.


În luna septembrie, rata anuală a inflației în UE a crescut până la 2,6% în septembrie, de la 2,4% în august, iar România a fost în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,6%. AGERPRES/(AS – redactor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea, editor online: Anda Badea)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.