StiripesurseSocialCetățenii R. Moldova se pot înregistra online pentru compensațiile la energie...

Cetățenii R. Moldova se pot înregistra online pentru compensațiile la energie în sezonul rece 2025-2026

Publicat:

Începând de luni, 3 noiembrie 2025, cetățenii Republicii Moldova se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de plățile acordate în perioada sezonului rece 2025-2026, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, compensațiile pentru căldură vor fi oferite în formă monetară, iar cele universale pentru consumul de energie electrică vor fi reflectate direct în facturi.

Valoarea compensației se calculează individual, prin sistemul informațional „Vulnerabilitatea Energetică”, în funcție de veniturile gospodăriei, numărul de persoane, statutul acestora (persoane cu dizabilități, copii, pensionari, studenți, șomeri) și tipul sursei principale de încălzire.

Consumatorii casnici pot beneficia de compensații dacă încălzesc gospodăria pe bază de gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid, precum lemne, cărbuni, pelete sau brichete.

Citește și: Guvernul Recean și-a încheiat mandatul. Președinta Maia Sandu: „Guvernul Recean a făcut istorie prin trecerea referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova”


Pentru întrebări privind procesul de înregistrare, cetățenii pot apela numărul gratuit 0 8000 5000.

Programul „Ajutor la contor” oferă, pentru al patrulea an consecutiv, compensații la energie gospodăriilor vulnerabile, pentru perioada noiembrie-martie. În sezonul rece 2024-2025, autoritățile au alocat un buget de 2,69 miliarde de lei, dintre care 1,15 miliarde de lei au fost oferite de țările partenere, preponderent membre ale Uniunii Europene. În total, peste 760.000 de familii, adică aproximativ 1,4 milioane de persoane, au beneficiat de sprijin financiar în sezonul anterior.

De asemenea, toate familiile din țară beneficiază, pe parcursul întregului an, de compensații la energia electrică pentru a acoperi creșterile de tarif aplicate iarna trecută. Compensațiile acoperă diferența dintre prețul reglementat și prețul de referință, până la un plafon maxim de 1,84 lei/kWh, aplicabil cantității de energie consumate lunar, care nu depășește 110 kWh pentru un loc de consum. Potrivit autorităților, această cantitate reprezintă aproximativ 80% din consumul mediu lunar de electricitate pentru o familie. Ajutorul este oferit tuturor gospodăriilor, indiferent dacă s-au înscris sau nu în sistemul de compensații.

Până la sfârșitul anului 2025, compensațiile pentru energia electrică se acordă direct în factură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.