StiripesursePoliticăControverse privind condamnarea a doi frați fermieri din Leova: Parlamentarul Vasile...

Controverse privind condamnarea a doi frați fermieri din Leova: Parlamentarul Vasile Costiuc cere intervenția statului

Publicat:

Doi frați fermieri din raionul Leova, Ion și Vasile Grosu, au fost condamnați la 7 și, respectiv, 8 ani de închisoare pentru escrocherie, după ce ar fi obținut fraudulos subvenții de la AIPA în valoare de aproximativ 800.000 de lei. Sentința a fost pronunțată pe 5 mai de Judecătoria Hâncești.

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, susține că frații au fost condamnați pe nedrept, invocând faptul că sentința ar fi fost emisă pe baza unor articole de lege abrogate. Deputatul afirmă că dosarul este „fabricat” și reprezintă un atac asupra agricultorilor.

În cadrul unei conferințe de presă, susținute împreună cu soția unuia dintre fermieri și reprezentanți ai asociației Forța Fermierilor, Costiuc a declarat că demersurile pentru apel au fost ignorate, iar judecata în instanța de apel de la Chișinău a fost amânată până în decembrie.

Parlamentarul a anunțat că va solicita vizitarea Penitenciarului nr. 13 pentru verificarea condițiilor de detenție și va informa ambasadele și instituțiile internaționale despre acest caz, pe care îl consideră o încălcare a drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.