StiripesurseDiasporaCazul Khashoggi: Londra ameninţă Riadul că se expune la 'consecinţe grave'...

Cazul Khashoggi: Londra ameninţă Riadul că se expune la ‘consecinţe grave’ dacă acuzaţiile se dovedesc fondate

Publicat:

Ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a avertizat joi autorităţile saudite că se expun la ‘consecinţe grave’ în cazul responsabilităţii lor în dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad şi colaborator al Washington Post, nu a mai dat niciun semn de viaţă de când a intrat în consulatul ţării sale la Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o cetăţeană turcă.

Citește și : Criminalul Viktoriei Marinova şi-a recunsocut fapta! ‘Era beat şi foarte drogat’

Autorităţile turce afirmă că Jamal Khashoggi nu a mai părăsit clădirea, dar Riadul susţine contrariul.

Oficiali turci au afirmat sâmbătă că, potrivit primelor elemente ale anchetei, Khashoggi ar fi fost asasinat în consulat.


‘Dacă acuzaţiile sunt adevărate, vor exista consecinţe grave deoarece prietenia şi parteneriatele noastre se bazează pe valori comune’, a declarat Jeremy Hunt pentru AFP, în condiţiile în care Riadul este bănuit l-ar fi asasinat pe jurnalistul Jamal Khashoggi.

‘Dacă saudiţii vor să ajungă la o concluzie satisfăcătoare (în acest caz), trebuie să-l găsim pe Khashoggi. Ei spun că aceste acuzaţii nu sunt adevărate, atunci unde este Khashoggi?’, a spus ministrul britanic.

‘Suntem extrem de îngrijoraţi’, a declarat Jeremy Hunt, explicând că a transmis ‘profunda îngrijorare’ ambasadorului saudit de la Londra şi ministrului saudit al afacerilor externe.

‘Cei care se consideră prieteni de mult timp ai Arabiei Saudite cred că acesta este un subiect foarte, foarte grav’, a declarat el, referindu-se în special la Statele Unite care au cerut explicaţii Riadului.

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că anchetatorii americani lucrează împreună cu Turcia şi Arabia Saudită pentru a face lumină asupra dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi la consulatul saudit de la Istanbul.

Citește și : Israelul a distrus un tunel din Fâşia Gaza construit de gruparea palestiniană Hamas

”Suntem extrem de duri şi avem anchetatori acolo; lucrăm cu Turcia şi cu Arabia Saudită”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un interviu telefonic acordat canalului Fox News.

Dispariţia lui Khashoggi este de natură să adâncească şi mai mult diviziunile dintre Turcia şi Arabia Saudită, ale căror relaţii sunt deja tensionate după ce Ankara a trimis trupe în Qatar anul trecut, într-o demonstraţie de sprijin faţă de emirat, supus unui embargou de vecinii din Golf, la iniţiativa Riadului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.