StiripesurseExterneCe trebuie să facă România să se salveze

Ce trebuie să facă România să se salveze

Publicat:

Una din sugestiile făcute de FMI pentru revenirea țării din criză ține de creșterea forței de muncă. Dacă România ar ajunge la media europeană, PIB ar putea crește cu 6,5%.

Un raport dat publicității de Fondul Monetar Internațional (FMI) scoate în evidență fragilitatea economică a țării, creșterea lentă care urmează în următorii doi ani, dar și importanța „consolidării fiscale pe care a planificat-o guvernul” pentru perioada 2025-2026, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Documentul nu ezită să amintească și cauzele care au dus la „deteriorarea considerabilă a finanțelor publice din anul 2024”: cheltuielile cu majorarea pensiilor până la 40% și a salariilor din mediul public cu 24%. Aceste excese au fost definite de FMI drept „o reformă costisitoare”.

Ce măsuri recomandă FMI

Printre măsurile urgente de refacere a economiei, directorii Fondului au recomandat:


(i) eliminarea tuturor scutirilor de impozite, după ce Guvernul a renunțat deja la scutirile de impozite pentru lucrătorii în IT, în construcții și în agricultură. FMI insistă inclusiv pentru revenirea impozitării pensiilor. După socoteala din raport, toate excepțiile de la impozitare costă România circa 0,6 din Produsul Intern Brut (PIB);

(ii) de asemenea, impozitul pe proprietate este considerat prea mic, iar „o reformă bazată pe valoarea de piață” și renunțarea la scutiri ar putea însemna până la 0,2% în plus la PIB în fiecare an;

(iii) trecerea la impozitarea progresivă, o cerere mai veche a PSD, ar putea adăuga 0,5% anual la Produsul Intern Brut. Fondul repetă ce a mai spus și în trecut: România taxează prea mult munca, iar salariile foarte mici au impozite egale cu cele foarte mari. Cei cu venituri foarte mici trebuie ajutați, nu doar prin deduceri fiscale, ci și printr-un sprijin constant, precizează raportul Fondului Monetar Internațional. Pe scurt, munca trebuie prețuită mai mult în România;

(iv) Raportul mai remarcă numărul prea mic al românilor care muncesc și sugerează o strategie pentru atragerea celor peste 30% din persoanele active care însă nu au loc de muncă, în sectoarele care au nevoie. Sub 70% este rata totală de participare la forța de muncă, a treia cea mai scăzută din UE. Acest indicator, subliniază raportul FMI, este sub media europeană la mai toate grupele demografice. Dacă ar crește forța de muncă în așa fel încât România să ajungă la media europeană, deci cu aproximativ 14,5%, Produsul Intern Brut al țării s-ar putea majora cu 6,5%. Toate studiile și analizele făcute în ultimii ani arată că cele mai dezavantajate sunt femeile. Peste 60% dintre persoanele fără loc de muncă sunt femei. De aceea, FMI cere Guvernului de la București politici publice care să se concentreze pe aducerea femeilor în economie „prin extinderea serviciilor de îngrijire a copiilor și prin investiții în calitatea educației”;

(v) experții Fondului au cerut renunțarea la suprataxarea companiilor mari;

(vi) Raportul FMI sugerează că Banca Națională ar trebui să permită flexibilitatea cursului valutar, fiindcă „stabilitatea cursului de schimb față de euro a generat o serie de dezechilibre”, iar leul este mult supraapreciat în raport cu euro, cu un nivel de supraevaluare de 18,5%.

Viață grea pentru români

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Măsurile luate de guvern repun destul de lent țara pe drumul cel bun, dar președintele Nicușor Dan a spus aseară la RTV că românii o duc mai rău decât în urmă cu 6 luni, că inflația de 10% îi face pe oameni să consume mai puțin, că viața a devenit mai grea, că 2026 va fi dificil, dar că din 2027 există speranțe de creștere economică.

Viitorul apropiat nu sună prea bine, dar după cum rezultă din raportul FMI, dacă România continuă să taie costurile, dar în paralel gândește și strategii sociale, inclusiv de creștere a locurilor de muncă, atunci are șanse de refacere.

Dacă, în schimb, lucrurile stagnează, crește șansa radicalilor populiști la următoarele alegeri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.