StiripesursePoliticăPremierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu Ambasadoarea Franței, Dominique Waag

Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu Ambasadoarea Franței, Dominique Waag

Publicat:

Proiectele de dezvoltare realizate în Republica Moldova cu asistență franceză și aderarea țării noastre la Uniunea Europeană au fost principalele subiecte discutate la întrevederea Premierului Alexandru Munteanu cu Ambasadoarea Franței, Dominique Waag.

Șeful Executivului a apreciat suportul constant al părții franceze, inclusiv în procesul de realizare a agendei europene, modernizarea sectorului de apărare și susținerea sectorului energetic. În acest an, Agenția Franceză pentru Dezvoltare a acordat un ajutor de 30 milioane de euro, destinat îmbunătățirii eficienței energetice în clădirile publice, fapt ce a contribuit la reducerea consumului de energie și a facturilor.

De asemenea, pentru a sprijini întreprinderile și lucrătorii, Republica Moldova și Franța au semnat un Acord în domeniul securității sociale, care oferă siguranță  protejând pensiile, beneficiile și drepturile cetățenilor. O altă înțelegere importantă este Convenția moldo-franceză pentru evitarea dublei impuneri care garantează că societățile și persoanele fizice nu sunt impozitate de două ori pentru același venit. Astfel, investițiile transfrontaliere au devenit mai simple și mai predictibile.

În acest context, prim-ministrul Alexandru Munteanu a confirmat angajamentul de a  consolida legăturile economice și de a crea un mediu favorabil afacerilor pentru a atrage mai mulți investitori străini, inclusiv companiile și oamenii de afaceri din Franța. Pentru a stabili contacte directe, în luna martie, la Paris, antreprenorii moldoveni au participat la Forumul de Afaceri Franța–Moldova. Totodată, în martie 2026, cea mai mare federație patronală din Franța, ce reunește companii și sindicate de pe întreg teritoriu al țării, va realiza o misiune economică la Chișinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu

Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în scop numismatic, moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, emisă în...

Chiveri rămâne ferm: Nu poate exista o cooperare internațională cu regimul de la Tiraspol

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu există și nu poate exista nicio formă de cooperare internațională care să implice structurile separatiste...

Ministrul Apărării a discutat cu un oficial american despre securitatea regională

Ministrul Anatolie Nosatîi s-a întâlnit cu noul atașat al apărării al Ambasadei SUA la Chișinău, locotenent-colonelul Marcel Bolboaca-Negru. Părțile au discutat despre situația securității regionale,...

Comisia de la Veneția reacţionează la verificarea judecătorilor din R. Moldova

Comisia de la Veneția a emis o opinie privind proiectul Ministerului Justiției care prevede extinderea verificărilor de integritate financiară asupra judecătorilor care nu au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.