StiripesurseSocialUn avocat a fost reținut pentru mită şi trafic de influență

Un avocat a fost reținut pentru mită şi trafic de influență

Publicat:

Un avocat a fost reținut de ofițerii CNA pentru 72 de ore, fiind suspectat de luare de mită și trafic de influență. Totodată, precizează instituția, pe acest caz sunt vizați și angajați ai Biroului de Probațiune Dondușeni, unde au loc percheziții.

Potrivit materialelor cauzei, avocatul ar fi pretins mijloace bănești de la soția unui condamnat pentru infracțiunea de violență în familie, a cărui pedeapsă fusese suspendată condiționat. În schimbul banilor, acesta ar fi promis că poate influența angajații Biroului de Probațiune Dondușeni, astfel încât să fie amânată înaintarea demersului privind înlocuirea suspendării condiționate cu executarea efectivă a pedepsei, întrucât condamnatul nu se prezenta la Probațiune.

Citeşte şi: Mii de oameni din Ciocana s-au trezit fără căldură şi apă caldă – Stiripesurse.md

În urma acțiunilor întreprinse, avocatul a fost reținut, urmând a fi escortat la sediul CNA și plasat în izolator.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea completă a circumstanțelor cazului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul celor mai bogate țări din lume. Cum se modifică clasamentul în funcție de indicele luat în calcul

Elveția conduce clasamentul celor mai bogate țări din lume în 2026 atunci când este analizată averea medie a populației adulte, însă imaginea se schimbă...

Chevron cere sprijinul administrației Trump după atacurile ucrainene asupra petrolierelor care transportă petrol kazah

Directorul executiv al Chevron, Mike Wirth, a discutat cu oficiali ai administrației Trump la începutul acestei săptămâni despre o problemă presantă: cum să împiedice...

Președintele american și-a pus o șapcă cu inscripția ‘Trump 2028’ la Cina corespondenților și a spus că intenționează să candideze chiar și pentru un...

Președintele american Donald Trump și-a înmulțit atacurile frontale vineri seara cu ocazia revenirii sale la Cina corespondenților de la Casa Albă, reorganizată sub securitate...

Austria se opune aderării accelerate a Ucrainei la Uniunea Europeană

Austria s-a pronunţat împotriva aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană, ministrul pentru Afaceri Europene al ţării, Claudia Bauer, criticându-l pe preşedintele Volodimir Zelenski...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.