Mulți pacienți aflați în pragul morții par să simtă exact când li se apropie sfârșitul, uneori cu câteva minute sau chiar ore înainte ca medicii sau familia să realizeze acest lucru. Cercetătorii încearcă să descifreze mecanismele din spatele aceste intuiții.
Un astfel de caz a fost descris de David Casarett, medic specialist în îngrijiri paliative, profesor de medicină la Duke University School of Medicine și director al departamentului de îngrijiri paliative din sistemul Duke Health, din SUA, într-un articol publicat în Psychology Today. În timp ce se afla într-un fotoliu, înconjurată de familie, o femeie de 83 de ani și-a ridicat mâinile, a privit în sus și a rostit calm: „Vin, Doamne. Vin acasă.” În minutele următoare au apărut modificări ale respirației și ale tonusului muscular, iar decesul a survenit după cinci minute, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Momentul a părut să indice o percepție internă foarte exactă a iminenței morții, un tip de anticipare care, potrivit specialiștilor în îngrijiri paliative, este raportat frecvent, dar încă puțin înțeles din punct de vedere fiziologic.
Fraze care prevestesc sfârșitul
Expresii precum „Sunt gata,” „Mă duc acasă” sau „E timpul” apar frecvent în ultimele ore de viață ale pacienților. În analiza sa, David Casarett a observat că termenul „acasă” poate desemna dorința de a părăsi spitalul, dar este folosit, de multe ori, ca metaforă pentru o plecare definitivă sau pentru o dimensiune spirituală a finalului.
Medicul estimează că aproximativ unul din zece pacienți are astfel de momente de claritate sau anticipare. Iar atunci când moartea apare la scurt timp după aceste afirmații, cuvintele sunt reținute și interpretate ca o intuiție foarte exactă.
Rămâne însă dificil de explicat ce anume simt oamenii înainte să moară. Pacienții descriu de multe ori stări intense, care diferă mult de la o persoană la alta. David Casarett a menționat, de pildă, un tânăr cu sarcom avansat care spunea că se simte „liber”, în timp ce o femeie cu cancer hepatic vorbea despre senzația unei căderi în gol. În ambele cazuri, moartea a survenit în mai puțin de o oră.
Explicația fiziologică
Specialistul în îngrijiri paliative consideră că multe dintre aceste așa-zise premontiții pot fi înțelese prin schimbările fiziologice care apar în ultimele ore de viață. Scăderea tensiunii arteriale, oxigenarea insuficientă, circulația tot mai slabă și dezechilibrele electrolitice produc o stare intensă de disconfort. Persoana aflată pe moarte poate interpreta instinctiv aceste modificări ca semn că sfârșitul se apropie.
Pe măsură ce organismul cedează, fluxul sanguin se reduce, celulele rămân fără energie, iar nivelurile de sodiu și potasiu ies din limitele normale. Creșterile bruște ale hormonilor stresului, precum adrenalina, pot genera agitație, teamă sau senzații greu de descris. Din perspectiva medicilor, aceste schimbări sunt suficiente pentru a explica impresia că ceva nu e în regulă.
Totuși, mecanismele fiziologice nu justifică diversitatea trăirilor relatate de pacienți. Unii descriu senzația unei căderi în gol, alții se simt ușori sau separați de propriul corp. O pacientă a folosit chiar imaginea transformării într-o fantomă, a povestit dr. Casarett. Diferențele țin probabil de temperament, experiențe de viață și credințe personale, care influențează modul în care sunt interpretate senzațiile fizice extreme.
„Să fiu sincer, sunt recunoscător pentru această ambiguitate. Totuși, dacă am pune totul doar pe seama creșterilor de catecolamine și a scăderii perfuziei, am rata nuanțele acestor experiențe. Există o explicație științifică pentru asta, sunt sigur. Dar în limitele acelei explicații, rămâne încă suficient spațiu pentru mister și uimire,” a adăugat medicul.
Moartea e un proces
În ultimele ore de viață, organismul trece prin schimbări fiziologice specifice, observate constant în îngrijirea paliativă. Dr. Zachary Palace, medic geriatru și director medical la Hebrew Home of Greater Washington, unul dintre cele mai mari centre de îngrijire pe termen lung din SUA, descrie aceste transformări ca fiind parte dintr-un proces treptat.
„În general, în perioada care precede moartea, persoana devine palidă din cauza scăderii tensiunii arteriale. Extremitățile se răcesc, iar degetele pot căpăta o nuanță albăstruie. Pulsul devine abia perceptibil, iar respirația capătă un ritm neregulat. Sunt semne că organismul își pierde funcțiile,” a explicat medicul geriatru.
Pot apărea pauze în respirație de 15-20 de secunde. Familiile intră adesea în panică în aceste momente, deși medicii spun că fac parte din procesul normal al morții.
Medicii disting două etape finale. Moartea clinică apare în momentul opririi inimii, când circulația încetează brusc. Moartea biologică urmează la aproximativ patru până la șase minute, interval în care celulele cerebrale suferă leziuni ireversibile din lipsa oxigenului, conform American AED CPR Association.
Chiar îți trece viața prin fața ochilor înainte de moarte?
Un studiu publicat în 2022 a documentat cazul unui bărbat de 87 de ani care era monitorizat prin EEG pentru evaluarea unor convulsii când a suferit un stop cardiac. Aparatul a continuat să înregistreze activitate cerebrală și după oprirea inimii, oferindu-le cercetătorilor o imagine asupra tranziției dintre viață și moarte.
În cele aproximativ 30 de secunde de după stopul cardiac, înregistrările au arătat o activare intensă în zone ale creierului implicate în memorie, imaginație și visare. Tiparele se aseamănă cu cele observate când oamenii își amintesc episoade autobiografice sau când trec prin stări de reverie.
Pe baza acestor date, echipa de cercetare a presupus că în primele momente după oprirea inimii, creierul ar putea reactiva fragmente de amintiri sau imagini mentale într-un ritm accelerat. Aceasta poate fi o posibilă explicație fiziologică pentru expresia des întâlnită „mi-a trecut toată viața prin fața ochilor.”
Rezultatele sunt susținute și de experimente mai vechi pe rozătoare, unde s-a observat același tip de activare cerebrală imediat după stopul cardiac. Specialiștii cred că acest răspuns poate fi o reacție a creierului la scăderea bruscă a oxigenului și la dezorganizarea rețelelor neuronale.
Auzul e ultimul simț care dispare
în ultimele ore, pacienții mai pot încă recepționa stimuli din jur. Un studiu publicat în Scientific Reports a analizat răspunsurile cerebrale ale pacienților aflați în îngrijire paliativă și a constatat că activitatea lor auditivă era comparabilă cu cea a unor adulți tineri și sănătoși, chiar foarte aproape de momentul morții.
Așadar, auzul se menține funcțional mai mult timp decât celelalte simțuri. Dr. Zachary Palace a precizat că percepția auditivă nu necesită un efort voluntar, motiv pentru care persistă până în ultima clipă. Specialistul recomandă familiilor să continue să vorbească cu pacientul, chiar dacă acesta pare absent sau nu mai poate răspunde, deoarece este posibil să perceapă mesajele transmise.
Conștiința poate persista mai mult decât se credea
Cercetările recente au demonstrat că nu doar auzul, ci și conștiința poate persista mult. Un studiu publicat în 2023 în jurnalul Resuscitation a inclus peste 550 de pacienți cu stop cardiac din spitale americane și britanice. Mai puțin de 10% au supraviețuit, însă aproape 40% dintre cei resuscitați au raportat ulterior că au avut un anumit tip de conștiință în timpul manevrelor de resuscitare.
Unii au descris experiențe lucide precum senzația de separare de propriul corp, observarea evenimentelor fără durere, evaluarea relațiilor și acțiunilor din viață.
„Este prima cercetare de această amploare care arată că aceste amintiri și modificările activității cerebrale pot reprezenta elemente comune ale experiențelor raportate la limita dintre viață și moarte,” a menționat dr. Sam Parnia, autorul principal al studiului.
Înregistrările EEG efectuate în timpul resuscitării au arătat activitate cerebrală asociată cu procese cognitive precum memoria și interpretarea stimulilor chiar și la zeci de minute după oprirea inimii. Rezultatele indică faptul că anumite funcții ale creierului rămân active mai mult timp decât s-a considerat până acum.
Frica de moarte modelează comportamentul oamenilor
Psihologii studiază de zeci de ani felul în care conștientizarea propriei mortalități modelează reacțiile oamenilor. Peste o mie de experimente au arătat că, atunci când moartea este adusă în atenție, chiar și prin semnale extrem de subtile, precum apariția pentru câteva zeci de milisecunde a cuvântului „moarte” pe un ecran sau o conversație purtată în raza vizuală a unei case funerare, se declanșează modificări comportamentale. Când li se amintește de moarte, oamenii tind să reacționeze defensiv și se atașează mai puternic de propriile convingeri, privindu-i cu suspiciune sau ostilitate pe cei care gândesc diferit. În același timp, apare uneori și o formă de abandon exprimată prin consum excesiv de alcool, tutun sau mâncare, ca și cum limita dintre preocupare și indiferență față de propriul corp s-ar pierde.
Însă, atunci când oamenii nu se raportează la moarte doar în mod abstract, ci reflectează concret la felul în care viața lor s-ar putea încheia și ce efect ar avea asupra celor apropiați, tendința nu mai este către rigiditate sau agresivitate, ci către deschidere. În aceste situații, participanții la studii au devenit mai dispuși să ajute, mai atenți la legăturile sociale și mai capabili să găsească sens în propriile experiențe.
„Cunoașterea rarității vieții poate crește percepția valorii acesteia și poate dezvolta sentimentul că «suntem cu toții în aceeași barcă», promovând toleranța și compasiunea,” a conchis Eva Jonas, profesor de psihologie la Universitatea din Salzburg, Austria.
Persoanele anxioase sau foarte preocupate de incertitudine pot resimți frica de moarte mai intens, în timp ce altele o pot transforma într-un impuls de orientare către obiective, relații și proiecte importante. Unele cercetări pe supraviețuitori ai traumelor au arătat că tocmai contactul direct cu fragilitatea vieții poate genera schimbări pozitive pe termen lung, cum ar fi mai multă reziliență, claritate și apreciere pentru viață.
Caitlin Doughty, specialistă în servicii funerare a remarcat că una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor, chiar mai puternică decât propria moarte, este ideea de a pierde pe cineva drag. Într-un scenariu imaginar în care cu toții ar știi deja când vor muri, spune ea, mulți ar ajunge să își caute un partener cu o dată estimată a morții cât mai apropiată de a lor: „De ce aș continua o relație cu cineva care va muri la 40 de ani, dacă eu voi trăi până la 89?”
