Noi cercetări seismice dezvăluie două structuri subterane colosale sub Africa și Pacific, înălțate până la 1.000 km, schimbând radical înțelegerea interiorului Terrei.
Oamenii de știință au identificat două structuri uriașe ascunse adânc în mantaua Pământului, care se ridică la aproape 1.000 de kilometri, de aproape 100 de ori mai înalte decât Muntele Everest, scrie DailyGalaxy. Descoperirea, publicată în revista Nature, schimbă fundamental modul în care sunt definite cele mai mari structuri geologice ale planetei și oferă noi perspective asupra evoluției interne timpurii a Terrei, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Studiul, condus de Arwen Deuss de la Universitatea Utrecht, a folosit oscilațiile de mod normal, vibrații ale întregii planete după cutremure majore, pentru a cartografia modul în care undele seismice se atenuează în manta. Această metodă a permis detectarea unor regiuni neobișnuit de dense, în care undele seismice se deplasează foarte lent, sub Africa și Pacificul central. Aceste anomalii masive, cunoscute drept provincii cu viteză scăzută de forfecare (LLSVPs), se întind pe mii de kilometri și se ridică din apropierea graniței dintre nucleu și manta la înălțimi fără precedent.
Cercetătorii cred că aceste structuri LLSVP s-au format din resturi de plăci tectonice care, acum miliarde de ani, au coborât în manta și s-au acumulat la baza ei. Compoziția lor chimică distinctă le împiedică să se amestece cu restul mantalei, făcându-le unele dintre cele mai stabile structuri interne ale Pământului. Poziția lor deasupra nucleului sugerează că acestea pot alimenta coloane de rocă fierbinte care urcă din manta, formând zone vulcanice precum Hawaii sau Islanda, și pot influența curenții mari de convecție care mișcă plăcile tectonice.
Modelul QS4L3 realizat de echipă este prima hartă globală de atenuare capabilă să distingă efectele temperaturii de cele ale compoziției, oferind o imagine mai clară asupra proceselor din manta. Studiul arată că aceste structuri foarte vechi pot acționa ca ancore în interiorul Pământului, influențând ciclurile prin care continentele se unesc și se separă și păstrând materiale din trecutul timpuriu al planetei care pot afecta geologia și clima de la suprafață.
