StiripesurseDiasporaTrump neagă că ar fi ajuns la o înţelegere cu Ankara...

Trump neagă că ar fi ajuns la o înţelegere cu Ankara pentru ridicarea sancţiunilor americane în schimbul eliberării pastorului Brunson

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a reiterat luni faptul că nu a ajuns la nicio înţelegere cu Ankara pentru ridicarea sancţiunilor americane în schimbul eliberării pastorului Andrew Brunson, care s-a aflat în detenţie timp de doi ani în Turcia şi s-a întors la sfârşitul săptămânii trecute în Statele Unite, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

‘Nu am avut nicio înţelegere cu Turcia’, le-a spus Trump jurnaliştilor la Casa Albă.

Citește și : Poliţia turcă are o înregistrare audio care indică faptul că Khashoggi a fost ucis consulat (surse)

‘Am sentimente mult diferite în prezent faţă de Turcia decât în urmă cu două zile. Am un sentiment foarte bun în legătură cu Turcia – acum două zile, nu aveam’, a mai spus el.

Un tribunal turc din Aliaga, regiunea Izmir, a ordonat vineri eliberarea pastorului american Andrew Brunson, a cărui detenţie a provocat o gravă criză diplomatică între Ankara şi Washington.


Instanţa de judecată l-a condamnat pe Brunson la trei ani şi 45 de zile de închisoare pentru acuzaţii de terorism, însă a făcut cunoscut că pastorul american nu va ispăşi sentinţa pentru că s-a aflat deja în detenţie din octombrie 2016.

Pastorul în vârstă de 50 de ani, originar din Carolina de Nord, a fost arestat în decembrie 2016. El a fost acuzat de legături cu mişcarea lui Fethullah Gulen, un cleric musulman care trăieşte în exil în SUA şi pe care Turcia îl consideră a fi principalul vinovat pentru tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016. De asemenea, Andrew Brunson a fost acuzat de colaborare cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formaţiune scoasă în afara legii în Turcia.

Citește și : Polonia și Cehia se opun întăririi efectivelor agenţiei Frontex

Detenţia şi apoi arestul la domiciliu în cazul pastorului Brunson au provocat o criză gravă între Ankara şi Washington. Preşedintele american Donald Trump, înfuriat de detenţia lui Andrew Brunson, a autorizat în august dublarea taxelor vamale la importurile de aluminiu şi oţel din Turcia. Ankara a ripostat sporind la rândul ei taxele vamale la importurile de maşini, alcool şi tutun din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.