StiripesurseȘtirile zileiMoldova marchează 32 de ani de la introducerea monedei naționale. Mesajul...

Moldova marchează 32 de ani de la introducerea monedei naționale. Mesajul premierului Alexandru Munteanu

Publicat:

Republica Moldova marchează astăzi, 29 noiembrie, 32 de ani de la introducerea monedei naționale – leul moldovenesc, pas esențial în consolidarea independenței economice a țării după proclamarea independenței. Cu acest prilej, prim-ministrul Alexandru Munteanu a adresat un mesaj de felicitare colegilor de la Banca Națională a Moldovei (BNM) și tuturor cetățenilor, transmite MOLDPRES.

Șeful Executivului a subliniat că data de 29 noiembrie 1993 reprezintă fundamentul stabilității financiare a Republicii Moldova și împlinirea unei etape importante în afirmarea statului pe plan economic.

„Îi felicit pe toți colegii de la Banca Națională a Moldovei și pe cetățeni cu introducerea monedei naționale pe 29 noiembrie 1993, pentru a ne construi independența și stabilitatea economică în calitate de stat independent. Mă bucur că, acum 32 de ani, în calitate de șef al Departamentului operațiuni valutare de la BNM am contribuit, alături de alți colegi, la introducerea leului moldovenesc. Să ne fie leul moldovenesc puternic și de încredere!”, a declarat Alexandru Munteanu.

Premierul și-a exprimat recunoștința pentru eforturile depuse de specialiștii BNM în acea perioadă, subliniind că introducerea leului a fost mai mult decât o reformă monetară – a fost un pas spre autonomie economică, dezvoltare și capacitatea țării de a-și administra propriile procese financiare.

Citește și: Republica Moldova și UE discută extinderea cooperării în domeniul apărării


Leul moldovenesc continuă să fie unul dintre principalele simboluri ale suveranității Republicii Moldova, iar autoritățile își propun ca acesta să rămână stabil, credibil și capabil să susțină creșterea economică a țării în anii ce vin.

Leul moldovenesc (simbol: MDL) este moneda oficială a Republicii Moldova, introdusă pe 29 noiembrie 1993, la câțiva ani după proclamarea independenței țării. Aceasta a înlocuit rubla sovietică și a fost concepută pentru a susține stabilitatea economică și autonomia financiară a statului. Leul este emis și reglementat de Banca Națională a Moldovei și este disponibil în bancnote de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500, 1000 şi 5000  de lei, precum și în monede de 1, 2, 5, 10, 25 și 50 de bani, 1, 5 şi 10 lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chișinăul propune Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul ‘1+1’

Autoritățile de la Chișinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1”, la sfârșitul lunii iulie curent. În cadrul acesteia, părțile urmează să...

Garanții noi în muncă pentru părinți și îngrijitori de familie

Salariații care au responsabilități familiale vor beneficia de noi garanții prevăzute în Codul muncii. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat...

Peste 12 mii de locuri bugetare în centre de excelență, colegii și școli profesionale pentru anul de studii 2026-2027

Un număr de 12.282 de locuri bugetare vor fi oferite în următorul an de studii în centrele de excelență, colegii și școli profesionale. Dintre...

Costiuc cheamă moldovenii la protest împotriva noii politici bugetar-fiscale propuse de Guvern

Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, îi cheamă pe cetățeni să participe la un protest împotriva noii politici bugetar-fiscale propuse de Guvern, care prevede...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.