StiripesurseDiasporaAflat în vizită la Soci,Preşedintele egiptean salută o 'nouă etapă' în...

Aflat în vizită la Soci,Preşedintele egiptean salută o ‘nouă etapă’ în relaţiile cu Rusia

Publicat:

Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, a salutat miercuri o ‘nouă etapă’ în relaţiile cu Rusia, după semnarea unui acord de cooperare strategică cu omologul său rus, Vladimir Putin, în staţiunea balneară Soci de la Marea Neagră, informează AFP, scrie Agerpres.

Acest Acord de parteneriat global şi cooperare strategică, semnat de cei doi lideri în prezenţa unor importante delegaţii ministeriale din cele două ţări, ‘deschide o nouă etapă a cooperării noastre’ şi o va duce spre ‘noi orizonturi’, a afirmat Abdel Fattah al-Sisi, potrivit declaraţiilor sale traduse în limba rusă.

Citește și : Cazul Khashoggi: Percheziţii la reşedinţa consulului saudit din Istanbul

Acordul ‘stabileşte obiective serioase vizând întărirea legăturilor ruso-egiptene în numeroase domenii’, a subliniat la rândul său Vladimir Putin.

Convorbirile între cei doi preşedinţi au fost umbrite de un atac armat soldat cu 17 morţi şi peste 40 de răniţi miercuri într-un colegiu tehnic din Kerci, oraş port în peninsula ucraineană Crimeea anexată de Rusia în martie 2014.


‘Este deja clar că acest eveniment este o crimă. Mobilul şi pista acestei tragedii fac obiectul unei investigaţii meticuloase’, a declarat Putin, în debutul intervenţiei sale în faţa presei după convorbirile cu Al-Sissi, cerând celor prezenţi să păstreze un minut de reculegere în memoria victimelor de la colegiul din Kerci.

Cele două ţări au semnat cu mare pompă în decembrie la Cairo un contract privind construcţia primei centrale nucleare egiptene, în nordul ţării.

Citește și : Atac armat la un colegiu din Crimeea: Un elev de 18 ani a deschis focul (comitetul de anchetă rus)

Relaţiile între Egipt şi Rusia s-au consolidat semnificativ în ultimii ani, în pofida tensiunilor după prăbuşirea unui avion al unei companii aeriene ruseşti (224 de morţi) la puţin timp după decolarea din Egipt, în urma unui atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul islamic.

În aprilie 2018, un zbor Moscova-Cairo a marcat reluarea legăturilor aeriene directe între Rusia şi Egipt.

Zborurile charter către staţiunile egiptene de pe litoral, foarte populare înainte în rândul turiştilor ruşi, rămân totuşi suspendate.

‘Am evocat problema reluării legăturilor aeriene pe ansamblu (…). Vom încerca să facem în aşa fel ca zborurile charter să fie reluate cât mai curând posibil’, a declarat miercuri Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.