StiripesurseȘtirile zileiReguli mai stricte pentru achiziția și deținerea armelor

Reguli mai stricte pentru achiziția și deținerea armelor

Publicat:

Parlamentul a adoptat modificări privind regimul armelor de uz civil cu scopul de a preveni incidentele periculoase și a consolida siguranța publică.

Citește și: Socialiștii deranjați de străinii din Chișinău. Cer audieri parlamentare

Proiectul de modificare a Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă a fost votat în a doua lectură de 65 de deputați.

Modificările legislative introduc reguli clare privind evidența digitală a armelor, limitează accesul persoanelor nepregătite sau cu antecedente periculoase și aliniază legislația națională la standardele europene în domeniul controlului armelor și munițiilor. Obiectivul principal este reducerea riscurilor de violență, a traficului ilegal și a incidentelor, precum și sporirea protecției cetățenilor.

Un element-cheie este obligativitatea utilizării Registrului de stat al armelor, o platformă digitală care va permite urmărirea transparentă a traseului și istoricului fiecărei arme: producere, import, reparație, transfer sau distrugerea armelor și munițiilor. Totodată, proiectul introduce pașaportul european pentru arme de foc, care va permite transportul legal al armelor deținute legal în statele membre ale UE. Documentul clarifică și categoriile de persoane eligibile pentru procurarea armelor.


Condițiile de obținere și reînnoire a permiselor au devenit semnificativ mai stricte. Nu vor putea primi permis persoanele care au locuit mai puțin de cinci ani consecutiv în Republica Moldova sau cele care au domiciliul în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului (cu excepția localităților Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pîrîta, Pohrebea), precum și cele domiciliate în municipiul Bender sau în localitățile Gîsca, Chițcani, Zahorna, Merenești și Cremenciug din raionul Căușeni. De asemenea, vor fi excluse persoanele sancționate în ultimii cinci ani pentru deținere ilegală de arme ori muniții.

Termenul de vizare a permisului se reduce de la cinci la trei ani, iar titularii vor fi obligați să urmeze un curs de instruire teoretică și practică de mânuire a armei de foc de minimum 40 de ore.

De asemenea, poliția a primit dreptul să ridice armele de la proprietari în caz de abateri. Armele ridicate forțat vor fi transmise Comisiei de stat pentru evaluarea, bonificarea și rebutarea armelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.