StiripesurseExterneAmbasadoarea Ucrainei la NATO: Garanţiile de securitate, o condiţie pentru orice...

Ambasadoarea Ucrainei la NATO: Garanţiile de securitate, o condiţie pentru orice acord de pace

Publicat:

Garanţiile de securitate ”reale” pentru Ucraina sunt o ”condiţie prealabilă” pentru orice acord de pace şi vor trebui să fie incluse într-un document cu forţă juridică, a declarat vineri pentru AFP ambasadoarea Ucrainei la NATO, Aliona Getmanciuk.

”Dacă, pentru unii dintre partenerii noştri, esenţialul este de a încheia acordul şi apoi de a regla garanţiile de securitate, pentru noi aceste garanţii sunt o condiţie prealabilă pentru încheierea acordului”, a explicat diplomata ucraineană, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Aceasta a adăugat că, pentru ca garanţiile să fie eficace, va trebui ca ele să fie incluse într-un document ”constrângător juridic”, sub forma unui ”tratat cu SUA şi poate cu un anumit număr de state europene, o coaliţie a voluntarilor”.

Textul va trebui, de asemenea, să conţină un ”limbaj suficient de solid, apropiat” de cel inclus în articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic, ce prevede ajutor mutual al fiecărui aliat în caz de conflict, a indicat Getmanciuk.


Ţările aliate cu Kievul discută despre garanţiile de securitate pe care le consideră indispensabile Ucrainei pentru a se evita o nouă agresiune din partea Rusiei.

”Ceea ce trebuie să înţelegem clar acum este ce ar putea fi plasa de siguranţă a Statelor Unite în acest context”, a declarat Aliona Getmanciuk.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene urmează să discute despre aceste garanţii pe 18 şi 19 decembrie, la Bruxelles, cu ocazia Consiliului European de iarnă.

‘Coaliţia Voinţei’ este formată din 31 de ţări care au promis sprijin consolidat pentru Ucraina împotriva agresiunii ruse şi care este condusă de Regatul Unit şi Franţa. Iniţiativa a fost anunţată pe 2 martie 2025 de premierul britanic Keir Starmer, după summitul de la Londra privind Ucraina, desfăşurat sub motto-ul ‘Securizarea viitorului nostru’.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Obiectivul declarat al iniţiativei este de a facilita încercările de negocieri de pace între Kiev şi Moscova lansate de SUA în februarie acest an, printr-o contribuţie la garanţii de securitate suficient de solide pentru Ucraina pentru a asigura durabilitatea unei potenţiale încetări a focului şi a unui acord de pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.