StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina ar putea renunța la cererea de aderare la NATO

Ucraina ar putea renunța la cererea de aderare la NATO

Publicat:

Ucraina ar putea renunța la cererea de aderare la NATO în schimbul unor garanții de securitate, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind că un astfel de pas este posibil doar în anumite condiții, în cadrul negocierilor privind un acord de pace, transmite Moldpres.

Potrivit liderului de la Kiev, Statele Unite și țările europene ar trebui să ofere Ucrainei garanții de securitate suficiente, comparabile cu cele prevăzute la articolul 5 al NATO.

Citeşte şi: Un puşti de 16 ani a fost OMORÂT în bătaie – Stiripesurse.md

„Vorbim despre garanții bilaterale de securitate între Ucraina și Statele Unite — și anume, garanții similare celor prevăzute la articolul 5 — precum și despre garanții de securitate din partea partenerilor noștri europeni și a altor state, precum Canada, Japonia și altele”, a declarat Zelenski jurnaliștilor, într-o discuție de grup, citat de Financial Times.

Declarațiile vin în contextul în care Ucraina și liderii europeni lucrează la un plan de pace în 20 de puncte, elaborat de Statele Unite, care ar include inclusiv concesii teritoriale către Rusia. Zelenski a precizat că nu a primit, deocamdată, un răspuns de la Casa Albă privind revizuirile propuse de el la acest plan.


În paralel, oficiali din Germania, Marea Britanie și Franța discută duminică propunerile de încheiere a războiului din Ucraina, înaintea unei reuniuni programate pentru luni, la care vor participa liderii acestor state. Tot luni, trimisul special al SUA, Steve Witkoff, urmează să se întâlnească cu președintele ucrainean, care va fi primit la Berlin de cancelarul german Friedrich Merz.

Negocierile se desfășoară pe fondul intensificării eforturilor diplomatice occidentale pentru identificarea unei soluții politice care să ducă la încetarea conflictului declanșat de invazia Rusiei în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la animale maltratate la ‘pompieri’. Cum salvează măgarii pădurile din Spania

Incendii de vegetație de o intensitate deosebită au izbucnit în sudul Europei mai devreme decât în mod obișnuit. În Spania, aproximativ 97.000 de hectare...

Trump adaugă o nouă condiție acordului nuclear cu Arabia Saudită: normalizarea relațiilor cu Israel

Președintele american a anunțat noua cerință la o zi după semnarea acordului, punând sub semnul întrebării viitorul înțelegerii, scrie Washington Post. Arabia Saudită va trebui să...

Raport pentru președintele Nicușor Dan: Mai multă Românie, mai puțină UE?

Un raport prezentat la Cotroceni sugerează o nouă cale pentru președintele Nicușor Dan: o Românie care nu mai vrea un ”tutore” la Bruxelles, dar...

De ce se afundă Ucraina din nou în criză

Strada a reacționat vehement la demiterea, de către președintele ucrainean, a foarte carismaticului ministru al Apărării, Mihailo Fedorov. Un apel la noi manifestații a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.