StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă are un nou avocat principal

Casa Albă are un nou avocat principal

Publicat:

Casa Albă a contractat un nou avocat principal pentru preşedintele SUA, Donald Trump, în locul lui Don McGahn, a cărui plecare din funcţie a fost anunţată la finele lui august, informează vineri Xinhua şi EFE, potrivit agerpres.

Secretara de presă a Casei Albe, Sarah Sanders, a comunicat joi că McGahn va fi înlocuit cu Pat Cipollone, care a lucrat în Ministerul Justiţiei şi în prezent se ocupă de litigii comerciale în cadrul unei case de avocatură. Până la preluarea oficială a postului de către Cipollone, la o dată neprecizată, acesta va fi ocupat temporar de Emmet Flood, care între altele a făcut parte din echipa de avocaţi a fostului preşedinte democrat Bill Clinton în timpul scandalului Lewinski.

Citeşte şi: Pentru Trump, situaţia e clară: ‘ Pare cert, Khashoggi e mort. Consecinţele vor fi severe!’ – VIDEO

Mai multe publicaţii americane au indicat că Don McGahn ar fi intenţionat să rămână în funcţie până la alegerile “de la jumătatea mandatului” din noiembrie, dar în cele din urmă ultima sa zi la Casa Albă a fost miercuri. Totodată, potrivit site-ului Axios, McGahn ar fi vrut ca succesorul său să fie Flood, dar a fost preferat Cipollone.

Don McGahn, care lucra la Casa Albă de doi ani, a jucat un rol central în apărarea lui Trump în cadrul anchetei procurorului special Robert Mueller privind presupusa ingerinţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, precum şi în confirmarea la Curtea Supremă a SUA a judecătorilor Neil Gorsuch şi Brett Kavanaugh. Trump a afirmat mai devreme că McGahn va pleca de la preşedinţie după confirmarea lui Kavanaugh de către Senat, survenită la începutul lui octombrie după ce a făcut obiectul unei anchete a FBI pentru acuzaţii de agresiune sexuală.


Citeşte şi: Putin bagă-n sperieţi pe toată lumea: ‘ În caz de război nuclear, vom ajunge în Rai ca martiri; atacatorii vor pieri ca nişte păcătoşi!’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.