StiripesurseSocialSute de angajați ai CFM au fost trimiși în concediu FORŢAT,...

Sute de angajați ai CFM au fost trimiși în concediu FORŢAT, chiar de Sărbători

Publicat:

Sute de angajați ai Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) urmează să fie trimiși în concediu tehnic forțat, în perioada 22 decembrie – 12 ianuarie.

Potrivit directorului CFM, Sergiu Cotelnic, măsura este determinată de scăderea semnificativă a volumului transporturilor în sezonul rece. Angajații vizați sunt cei care nu sunt implicați direct în circulația trenurilor și în organizarea procesului de transport. Pe durata concediului tehnic, aceștia vor primi doar 55% din salariu, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Traversarea podului Maiaki-Udobnoe a fost OPRITĂ după un nou atac cu drone – Stiripesurse.md

„Este o măsură necesară pentru a evita acumularea unor datorii suplimentare și pentru a menține sustenabilitatea financiară a întreprinderii”, a declarat Sergiu Cotelnic.

Concediul tehnic va afecta aproximativ 30% din cei circa 3.500 de angajați ai CFM, adică între 700 și 1.000 de persoane.


Directorul întreprinderii a menționat că restanțele salariale au fost reduse în comparație cu anii precedenți. În prezent, angajații nu și-au primit salariile pentru ultimele trei luni, în timp ce, acum un an, întârzierile ajungeau la nouă luni. Datoria totală a CFM se ridică la aproximativ 500 de milioane de lei, dintre care circa 140 de milioane de lei reprezintă restanțe salariale.

Problemele financiare ale Căii Ferate din Moldova persistă de mai mulți ani. Primele dificultăți majore au apărut în 2009, când volumul transportului de mărfuri a scăzut de peste două ori. Un nou declin s-a înregistrat în 2016, iar situația s-a agravat în 2022, odată cu reducerea drastică a tranzitului feroviar din Ucraina, după redeschiderea portului Odesa.

În acest context, diminuarea veniturilor a dus la întârzieri repetate în plata salariilor. Pentru a reduce povara financiară și a achita parțial datoriile salariale, CFM a scos inclusiv anul trecut la licitație vagoane și piese vechi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.