StiripesurseȘtirile zileiLudmila Catlabuga: „Datoriile față de fermieri sunt cunoscute și asumate. Vom...

Ludmila Catlabuga: „Datoriile față de fermieri sunt cunoscute și asumate. Vom identifica soluții pentru onorarea lor”

Publicat:

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Ludmila Catlabuga, a oferit clarificări  privind situația datoriilor statului față de agricultori, subliniind că acestea nu sunt ascunse și au fost constant raportate și discutate la nivel instituțional, transmite MOLDPRES.

Potrivit ministrei, restanțele aferente anului 2024 depășesc 1 miliard de lei, iar valoarea totală a angajamentelor față de agricultori ajunge la peste 3 miliarde de lei, cifră anunțată anterior inclusiv în Parlament.

„Această informație nu este una nouă și nu a fost niciodată tăinuită. A fost prezentată oficial de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), de reprezentanții Ministerului și discutată deschis”, a precizat Catlabuga într-o emisiune televizată din această săptămână.

Oficialul a respins acuzațiile potrivit cărora datele ar fi fost ascunse, menționând că toate informațiile privind dosarele de subvenționare sunt publice și pot fi verificate pe site-ul AIPA, inclusiv stadiul cererilor și plățile efectuate.

Legea subvenționării și perioada de tranziție


Un punct important al intervenției a vizat noua lege a subvenționării, care urma inițial să intre în vigoare în 2025. Ludmila Catlabuga a explicat că, în urma consultărilor extinse cu asociațiile de profil, deputații și instituțiile de resort, s-a decis introducerea unei perioade de tranziție, pentru a evita blocarea investițiilor deja realizate de fermieri.

Citește și: Ce decorațiuni de Crăciun sunt periculoase pentru copii și animalele de companie? Cel mai bine e să le eviți

„Bugetul este limitat și acest lucru era clar pentru toată lumea. Totuși, am insistat constant pentru majorarea fondului de subvenționare, chiar dacă posibilitățile financiare ale statului sunt restrânse”, a declarat ministra.

Investiții mari, presiuni financiare reale

Ministra Agriculturii a atras atenția că nivelul ridicat al datoriilor reflectă și volumul mare de investiții realizate în sector. Doar în 2024, subvențiile pentru măsura post-investiție au fost de circa 1,7 miliarde de lei, ceea ce a generat investiții totale de aproximativ 7 miliarde de lei în agricultură.

Citeşte şi:  Ucraina prelungește pentru a 15-a oară legea marțială și mobilizarea generală

„Nu putem spune că nu s-a investit. Fermierii au cumpărat utilaje, au construit, au accesat credite. Problema majoră este că anumite regiuni, în special sudul țării, sunt mai afectate”, a recunoscut Catlabuga.

În acest context, Guvernul analizează introducerea unui moratoriu temporar, dar și revizuirea modelelor de management și diversificarea culturilor agricole, pentru a reduce vulnerabilitatea fermierilor.

Dobânzi subvenționate și mecanisme financiare noi

Ministra a subliniat că în ultimii doi ani, dobânzile la credite au fost subvenționate integral, ceea ce, practic, a însemnat credite fără dobândă pentru fermieri, în anumite limite de plafon.

Totodată, Ministerul Finanțelor lucrează la identificarea unor mecanisme alternative, inclusiv posibilitatea transformării datoriilor în obligațiuni de stat, soluție care, potrivit ministrei, ar putea facilita relația fermierilor cu băncile și accesul la finanțare.

„Este o formulă care poate oferi mai multă flexibilitate. Discuțiile vor continua săptămâna viitoare, inclusiv cu asociațiile de agricultori”, a menționat Catlabuga.

Plăți în pregătire și transparență sporită

La finalul anului, 1.368 de cereri de subvenționare sunt deja verificate și pregătite pentru autorizare, în valoare totală de aproximativ 500 de milioane de lei. Primele debursări sunt planificate pentru începutul anului 2026, odată cu activarea fondului de subvenționare, urmând să fie prezentat și un grafic clar al plăților.

Agricultura, pilon al securității alimentare

În concluzie, ministra Agriculturii a reafirmat că sprijinirea fermierilor rămâne o prioritate strategică, întrucât agricultura este un sector vulnerabil, dar esențial pentru securitatea alimentară a Republicii Moldova.

„Agricultura nu este doar un business privat. Este un domeniu care asigură hrana țării. De aceea, statul trebuie să continue să sprijine fermierii. Avem performanțe, dar trebuie să le comunicăm mai bine”, a conchis Ludmila Catlabuga.

Citeşte şi:  Ruta de autobuz 14 din Chișinău, extinsă până în centrul orașului pentru facilitarea transportului public

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Amazon laudă succesul de box office al filmului ‘Melania’. Documentarul este departe de profit

Fanii președintelui american Donald Trump și ai primei doamne Melania Trump au transformat „Melania” într-un succes de box office. Documentarul este pe cale să încaseze...

Un tânăr care are o boală psihică a vizitat toate țările din lume. Care este preferata lui

Un american, în vârstă de 25 de ani, a vizitat toate țările din lume devenind cel mai tânăr om care reușește acest lucru. Tânărul...

Un băiat de 13 ani a înotat timp de patru ore pentru a-și salva familia luată de valuri

Un băiat australian de 13 ani a povestit cum s-a luptat cu valuri „uriașe”, înotând aproape patru ore până la țărm pentru a da...

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume are peste 100 de turiști la fiecare localnic

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume este în Asia și are peste 100 de turiști la fiecare localnic. În clasament, stațiunea este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.