StiripesurseȘtirile zileiCurtea de Apel menține condamnarea lui Nesterovschi

Curtea de Apel menține condamnarea lui Nesterovschi

Publicat:

Sentința de condamnare a fostului deputat Alexandr Nesterovschi a fost menținută  de Curtea de Apel, anunță procurorii Anticorupție.

Citește și: Șoc și groază în Anenii Noi. Trei oameni ar fi fost uciși și dați hrană la porci

Prin decizia din 23 decembrie, Curtea de Apel Centru a respins ca nefondat apelul declarat de avocatul inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 19 martie 2025, prin care acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare și obligat să achite peste 1,1 milioane de lei.

Decizia este definitivă și executorie din momentul pronunțării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni de la data pronunțării.

Precizăm că la 19 martie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat pe deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandr Nesterovschi de  corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice, din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari.


În vederea asigurării executării sentinței cu închisoarea, în privința lui Nesterovschi Alexandr i-a fost stabilită măsura preventivă – arestul preventiv, acesta fiind anunțat în căutare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.