StiripesurseSportIrina Rîngaci a fost desemnată sportiva anului

Irina Rîngaci a fost desemnată sportiva anului

Publicat:

Luptătoarea Irina Rîngaci a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025, conform votului Asociației Presei Sportive din Moldova, transmite IPN.

„Anul acesta am încercat pentru prima dată luptele pe plajă și am obținut un rezultat foarte bun. Nu intenționez să mă opresc aici. Sper ca anul viitor să aducă noi realizări”, a declarat în cadrul premierii, Irina Rîngaci.

Potrivit Federației Internaționale de Lupte, sportiva în vârstă de 24 de ani a cucerit în acest an trei medalii de argint și una de bronz la competiții internaționale de lupte feminine, categoria de greutate până la 70 kg. Totodată, ea a devenit campioană mondială la lupte pe plajă.

Citeşte şi: Șoc și groază în Anenii Noi. Trei oameni ar fi fost uciși și dați hrană la porci – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.