StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă înăbușe în fașă orice discuție privind condiția armelor de...

Casa Albă înăbușe în fașă orice discuție privind condiția armelor de foc în SUA: Este prematur!

Publicat:

Casa Albă a apreciat luni că este “prematur” să se redeschidă dezbaterea cu privire la reglementarea vânzării armelor de foc în Statele Unite, la câteva ore după atacul armat de la Las Vegas care a făcut cel puţin 58 de morţi, transmite AFP. 

“Astăzi este o zi pentru a-i consola pe supravieţuitori şi a-i plânge pe cei pe care i-am pierdut”, a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Huckabee Sanders.

“O anchetă este în curs de desfăşurare. Motivaţiile atacatorului rămân de stabilit. Ar fi prematur să vorbim despre politică în contextul în care nu cunoaştem toate faptele”, a adăugat ea.

În plus, purtătoarea de cuvânt a executivului american a avertizat în legătură cu tentaţia de “a face legi care nu vor ajută să împiedice” astfel de tragedii, citând în contraexemplu oraşul Chicago, unde criminalitatea legată de armele de foc este foarte ridicată în pofida legilor “foarte dure” pe această temă.

Pe de altă parte, Sarah Huckabee Sanders i-a răspuns lui Hillary Clinton, adversara democrată a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale, care a îndemnat luni dimineaţă să se facă “front comun” în faţa National Rifle Association (NRA), puternicul lobby al armelor de foc.


“Este foarte uşor pentru d-na Clinton să critice, dar trebuie să ne reamintim că singura persoană care are sânge pe mâini este atacatorul şi nu este momentul să acuzăm indivizi sau organizaţii”, a mai spus ea.

“Consider că putem avea aceste discuţii, dar astăzi nu este momentul potrivit”, a continuat purtătoarea de cuvânt.

Susţinut ferm de NRA, Donald Trump s-a arătat în timpul campaniei electorale un apărător înfocat la celui de-al Doilea Amendament al Constituţiei. Obiect al unor discuţii aprinse în ce priveşte interpretarea sa, acesta prevede că “dreptul oamenilor de a purta şi deţine arme nu poate fi încălcat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.