StiripesurseȘtirile zileiDeputații se întrunesc în ultima ședință plenară din acest an

Deputații se întrunesc în ultima ședință plenară din acest an

Publicat:

Deputații se întrunesc, astăzi, în ultima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2025.

Citește și: Patru moldoveni au rămăs BLOCAŢI pe munte în România

În plenul Parlamentului, deputații vor examina, în lectura a doua, proiectele legii bugetului de stat, legii bugetului asigurărilor sociale de stat și legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026.

Pe ordinea de zi se mai regăsesc patru proiecte de lege, care vor fi examinate în a doua lectură. Inițiativele legislative vizează alinierea legislației naționale la cea a Uniunii Europene: proiectul de lege privind achizițiile publice, proiectul de lege privind activitatea de voluntariat, proiectul de lege privind medierea și statutul mediatorului și proiectul de lege privind prevenirea și combaterea exploatării sexuale și abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.

Tot în lectura a doua vor fi examinate proiectele de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, optimizarea procedurilor de eliberare a actelor permisive, simplificarea modului de desfășurare a afacerilor, constituirea Fondului național de dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții, modificarea Codului urbanismului și construcțiilor, sporirea transparenței în administrarea sistemului judecătoresc și al procuraturii, acordarea scutirii de la plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în țară, ajustarea cadrului normativ în domeniul protecției secretelor comerciale, precum și alte inițiative legislative.


Legislativul urmează să examineze, în prima lectură, proiectele de lege privind importul unor mijloace de transport, proiectul de modificare a Legii cu privire la tineret, precum și ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Israel privind cooperarea juridică în materie civilă și comercială.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, instituția legislativă se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.